Tutorial despre obiectivul prime de 200 mm (partea B): Anatomia razelor de lumină și verificarea efectului de vignetare.Tutorial despre obiectivul prime de 200 mm (partea B): Anatomia razelor de lumină și verificarea efectului de vignetare.
1. Introducere1. Introducere
Obiectivul unei camere controlează cantitatea de lumină care intră în sistemul optic, utilizând o diafragmă (numită și diafragmă de oprire), o deschidere variabilă formată din lame metalice suprapuse. Figura (??) prezintă o diafragmă de tip fotografic în diverse poziții, de la complet deschisă la aproape închisă. Pe măsură ce diafragma se închide, deschiderea devine mai mică, iar forma acesteia este din ce în ce mai bine definită de geometria lamelor. Acest lucru influențează direct care raze de lumină sunt permise să treacă prin obiectiv și să ajungă la detector.Obiectivul unei camere controlează cantitatea de lumină care intră în sistemul optic, utilizând o diafragmă (numită și diafragmă de oprire), o deschidere variabilă formată din lame metalice suprapuse. Figura (??) prezintă o diafragmă de tip fotografic în diverse poziții, de la complet deschisă la aproape închisă. Pe măsură ce diafragma se închide, deschiderea devine mai mică, iar forma acesteia este din ce în ce mai bine definită de geometria lamelor. Acest lucru influențează direct care raze de lumină sunt permise să treacă prin obiectiv și să ajungă la detector.
Deschiderea largă a diafragmei permite pătrunderea unei cantități mai mari de lumină în sistemul optic, rezultând o imagine mai luminoasă. Cu toate acestea, în această configurație, multe raze de lumină trec prin zonele exterioare ale lentilei, unde aberațiile sunt, în general, mai puternice, ceea ce duce la o distorsiune mai mare și la o claritate mai redusă. Reducerea diafragmei limitează razele de lumină la partea centrală a lentilei, ceea ce, în general, produce o imagine mai clară, dar cu prețul unei luminozități mai scăzute. În practică, acest lucru creează un compromis între o imagine luminoasă, dar mai puțin clară, și o imagine mai întunecată, dar cu o claritate mai bună.Deschiderea largă a diafragmei permite pătrunderea unei cantități mai mari de lumină în sistemul optic, rezultând o imagine mai luminoasă. Cu toate acestea, în această configurație, multe raze de lumină trec prin zonele exterioare ale lentilei, unde aberațiile sunt, în general, mai puternice, ceea ce duce la o distorsiune mai mare și la o claritate mai redusă. Reducerea diafragmei limitează razele de lumină la partea centrală a lentilei, ceea ce, în general, produce o imagine mai clară, dar cu prețul unei luminozități mai scăzute. În practică, acest lucru creează un compromis între o imagine luminoasă, dar mai puțin clară, și o imagine mai întunecată, dar cu o claritate mai bună.
În această secțiune, vom crea un flux de lucru pre-metric practic, folosind doar traiectoriile 3D ale razelor și imaginea captată de detector, pentru a răspunde vizual la trei întrebări: (i) unde se află diafragma și ce raze permite să treacă, (ii) cum diferă razele paraxiale (principale) de razele marginale și (iii) dacă există efecte de tăiere sau vignetare care ar putea afecta performanța în afara axei.În această secțiune, vom crea un flux de lucru pre-metric practic, folosind doar traiectoriile 3D ale razelor și imaginea captată de detector, pentru a răspunde vizual la trei întrebări: (i) unde se află diafragma și ce raze permite să treacă, (ii) cum diferă razele paraxiale (principale) de razele marginale și (iii) dacă există efecte de tăiere sau vignetare care ar putea afecta performanța în afara axei.
2. Localizați stația și verificați dacă este deschisă.2. Localizați stația și verificați dacă este deschisă.
În vizualizarea 3D, localizați obiectul care reprezintă diafragma/opritorul (de obicei, o placă cu o deschidere circulară). Rotiți scena astfel încât să puteți vedea razele care se apropie și trec prin diafragmă (??). Această diafragmă este locul cel mai potrivit pentru a înțelege câtă lumină poate transmite efectiv lentila către imagine. Deși toate elementele optice dinaintea diafragmei sunt iluminate, doar razele care trec prin diafragmă sunt permise să se propage prin restul sistemului și să ajungă la detector. În termeni optici, diafragma definește pupila de intrare a sistemului și, prin urmare, apertura numerică.În vizualizarea 3D, localizați obiectul care reprezintă diafragma/opritorul (de obicei, o placă cu o deschidere circulară). Rotiți scena astfel încât să puteți vedea razele care se apropie și trec prin diafragmă (??). Această diafragmă este locul cel mai potrivit pentru a înțelege câtă lumină poate transmite efectiv lentila către imagine. Deși toate elementele optice dinaintea diafragmei sunt iluminate, doar razele care trec prin diafragmă sunt permise să se propage prin restul sistemului și să ajungă la detector. În termeni optici, diafragma definește pupila de intrare a sistemului și, prin urmare, apertura numerică.
d0 până când observați că marginea începe să intersecteze fasciculul (o valoare bună, stabilită „cu ochiul”, este cea la care respingeți aproximativ jumătate din raze pentru un test la marginea pupilei).Ajustarea diafragmei: reduceți valoarea d0 până când observați că marginea începe să intersecteze fasciculul (o valoare bună, stabilită „cu ochiul”, este cea la care respingeți aproximativ jumătate din raze pentru un test la marginea pupilei).Dacă diafragma este închisă în prezent, astfel încât lumina să nu poată trece, faceți clic dreapta pe obiectul diafragmei și selectați „Editor de rețea” (??). Aceasta va deschide editorul de rețea al diafragmei, așa cum este prezentat în imagine. În acest editor, parametrul d0 controlează diametrul orificiului. Creșterea valorii d0 mărește orificiul și permite trecerea unui număr mai mare de raze de lumină; reducerea acesteia limitează sistemul. Ca punct de plecare practic, setați d0 la o valoare de aproximativ 0.035 sau chiar sub valoarea d1, care definește raza exterioară a diafragmei pătrate.Dacă diafragma este închisă în prezent, astfel încât lumina să nu poată trece, faceți clic dreapta pe obiectul diafragmei și selectați „Editor de rețea” (??). Aceasta va deschide editorul de rețea al diafragmei, așa cum este prezentat în imagine. În acest editor, parametrul d0 controlează diametrul orificiului. Creșterea valorii d0 mărește orificiul și permite trecerea unui număr mai mare de raze de lumină; reducerea acesteia limitează sistemul. Ca punct de plecare practic, setați d0 la o valoare de aproximativ 0.035 sau chiar sub valoarea d1, care definește raza exterioară a diafragmei pătrate.
Punct de controlPunct de control
- Ar trebui să fiți capabil să identificați care obiect fizic funcționează ca diafragmă, chiar dacă acesta nu este etichetat în acest sens în model.Ar trebui să fiți capabil să identificați care obiect fizic funcționează ca diafragmă, chiar dacă acesta nu este etichetat în acest sens în model.
- Ar trebui să fiți în măsură să explicați de ce razele care trec prin lentilele anterioare pot fi totuși respinse mai departe în circuit.Ar trebui să fiți în măsură să explicați de ce razele care trec prin lentilele anterioare pot fi totuși respinse mai departe în circuit.
- Ar trebui să poți indica acel punct și să spui: „Acest singur element definește conul de raze acceptat pentru întregul sistem.”Ar trebui să poți indica acel punct și să spui: „Acest singur element definește conul de raze acceptat pentru întregul sistem.”
2. Comparați fasciculele de raze paraxiale, principale și marginale.2. Comparați fasciculele de raze paraxiale, principale și marginale.
Cea mai rapidă metodă de a „analiza” o lentilă este să comparăm modul în care se comportă lumina atunci când trece prin centrul lentilei (un fascicul apropiat de axă) cu modul în care se comportă lumina atunci când intră în sistem aproape de marginea lentilei. În limbajul opticii, comparăm comportamentul paraxial (sau al razelor principale) cu cel al unui fascicul de la marginea pupilei (sau comportamentul razelor marginale). În general, razele care trec aproape de centrul lentilei (aproape de axa optică) sunt mai puțin distorsionate decât razele care intră prin marginea lentilei. Acest lucru se datorează faptului că razele care intră aproape de marginea lentilei trebuie să fie deviate mai mult pentru a le aduce pe axa optică. Veți efectua două simulări care diferă doar în punctul în care fasciculul intră în partea din față a lentilei. Începeți cu cazul de referință, în care fasciculul se află pe axă: plasați fasciculul în centrul ferestrei de simulare și dați clic pe „rulează”. Lumina ar trebui să treacă fără probleme prin sistem și să formeze o imagine compactă pe detector (??). În limbajul opticii clasice, acest fascicul apropiat de axă reprezintă comportamentul razelor principale (paraxiale).Cea mai rapidă metodă de a „analiza” o lentilă este să comparăm modul în care se comportă lumina atunci când trece prin centrul lentilei (un fascicul apropiat de axă) cu modul în care se comportă lumina atunci când intră în sistem aproape de marginea lentilei. În limbajul opticii, comparăm comportamentul paraxial (sau al razelor principale) cu cel al unui fascicul de la marginea pupilei (sau comportamentul razelor marginale). În general, razele care trec aproape de centrul lentilei (aproape de axa optică) sunt mai puțin distorsionate decât razele care intră prin marginea lentilei. Acest lucru se datorează faptului că razele care intră aproape de marginea lentilei trebuie să fie deviate mai mult pentru a le aduce pe axa optică. Veți efectua două simulări care diferă doar în punctul în care fasciculul intră în partea din față a lentilei. Începeți cu cazul de referință, în care fasciculul se află pe axă: plasați fasciculul în centrul ferestrei de simulare și dați clic pe „rulează”. Lumina ar trebui să treacă fără probleme prin sistem și să formeze o imagine compactă pe detector (??). În limbajul opticii clasice, acest fascicul apropiat de axă reprezintă comportamentul razelor principale (paraxiale).
În continuare, modificați sursa astfel încât fasciculul să intre aproape de marginea primului element, fără a schimba direcția fasciculului. Aceasta se numește cazul marginal, în care razele intră aproape de marginea pupilei. În acest tutorial, veți utiliza două perspective ale aceleiași idei: o vedere laterală (??) și o vedere de sus (??).În continuare, modificați sursa astfel încât fasciculul să intre aproape de marginea primului element, fără a schimba direcția fasciculului. Aceasta se numește cazul marginal, în care razele intră aproape de marginea pupilei. În acest tutorial, veți utiliza două perspective ale aceleiași idei: o vedere laterală (??) și o vedere de sus (??).
Aceste raze marginale trec aproape de marginea pupilei (departe de centrul axei optice) și, prin urmare, analizează zonele optice cu cele mai puternice aberații. Aici nu încercați să obțineți rezultate perfecte, așa cum ar fi într-un manual – pur și simplu forțați modelul să vă arate cum se comportă diferite familii de raze. După fiecare simulare, deschideți detector0/RAY_image.csv și comparați rezultatele. Fasciculul central (format din razele principale) ar trebui să apară, în general, compact și simetric, în timp ce razele marginale sunt cele în care, de obicei, apar primele asimetrii, estompări și distorsiuni.Aceste raze marginale trec aproape de marginea pupilei (departe de centrul axei optice) și, prin urmare, analizează zonele optice cu cele mai puternice aberații. Aici nu încercați să obțineți rezultate perfecte, așa cum ar fi într-un manual – pur și simplu forțați modelul să vă arate cum se comportă diferite familii de raze. După fiecare simulare, deschideți detector0/RAY_image.csv și comparați rezultatele. Fasciculul central (format din razele principale) ar trebui să apară, în general, compact și simetric, în timp ce razele marginale sunt cele în care, de obicei, apar primele asimetrii, estompări și distorsiuni.
3. Identificați vizual problemele de tăiere a imaginii și de vignetare.3. Identificați vizual problemele de tăiere a imaginii și de vignetare.
Atunci când diafragma este închisă pentru a obține o imagine mai clară, mai precisă, un efect secundar frecvent este reducerea luminozității în jurul marginilor imaginii, fenomen numit vignetare. Un exemplu poate fi văzut în (??). „Clipping” se referă la situația în care razele sunt blocate fizic de diafragmă sau de marginea lentilei și nu ajung la detector. Ambele efecte sunt mai ușor de observat atunci când se oferă razelor un unghi de câmp mic. În OghmaNano, acest lucru se realizează, de obicei, utilizând un parametru de rotație, cum ar fi „Rotate Phi” în editorul sursei de lumină. Pentru a edita sursa de lumină, faceți clic dreapta pe sursa de lumină și selectați „Edit object” (??). Aceasta deschide editorul sursei de lumină, unde puteți seta „Rotate Phi” (de exemplu, la 8°) (??).Atunci când diafragma este închisă pentru a obține o imagine mai clară, mai precisă, un efect secundar frecvent este reducerea luminozității în jurul marginilor imaginii, fenomen numit vignetare. Un exemplu poate fi văzut în (??). „Clipping” se referă la situația în care razele sunt blocate fizic de diafragmă sau de marginea lentilei și nu ajung la detector. Ambele efecte sunt mai ușor de observat atunci când se oferă razelor un unghi de câmp mic. În OghmaNano, acest lucru se realizează, de obicei, utilizând un parametru de rotație, cum ar fi „Rotate Phi” în editorul sursei de lumină. Pentru a edita sursa de lumină, faceți clic dreapta pe sursa de lumină și selectați „Edit object” (??). Aceasta deschide editorul sursei de lumină, unde puteți seta „Rotate Phi” (de exemplu, la 8°) (??).
Cu setarea Rotate Phi activată, poziționați fasciculul înclinat în centrul ansamblului de lentile și repetați operațiunea (??). Acum ar trebui să vedeți cum fasciculul se propagă prin sistem cu o înclinare controlată, ceea ce face mult mai ușor de identificat zonele în care razele sunt deviate.Cu setarea Rotate Phi activată, poziționați fasciculul înclinat în centrul ansamblului de lentile și repetați operațiunea (??). Acum ar trebui să vedeți cum fasciculul se propagă prin sistem cu o înclinare controlată, ceea ce face mult mai ușor de identificat zonele în care razele sunt deviate.
Pentru următoarea simulare, dezactivați redarea solidă a lentilelor, astfel încât să puteți vedea traiectoriile razelor în interiorul sticlei. Faceți clic dreapta pe o lentilă, accesați meniul Vizualizare și deselectați opțiunea Afișare solid (??). Apoi, reporniți simularea (sau examinați pur și simplu razele existente) și studiați modul în care fasciculul este direcționat de la o suprafață la alta (??).Pentru următoarea simulare, dezactivați redarea solidă a lentilelor, astfel încât să puteți vedea traiectoriile razelor în interiorul sticlei. Faceți clic dreapta pe o lentilă, accesați meniul Vizualizare și deselectați opțiunea Afișare solid (??). Apoi, reporniți simularea (sau examinați pur și simplu razele existente) și studiați modul în care fasciculul este direcționat de la o suprafață la alta (??).
Acum, repetați aceeași inspecție pentru poziționarea la marginea pupilei (ca în secțiunea 2), dar mențineți același unghi de câmp. Această combinație (unghiul de câmp + razele marginale) este locul în care apare prima dată efectul de vignetare. Dacă razele dispar, sarcina dumneavoastră este să identificați unde sunt blocate: în diafragmă, într-un tub mecanic sau la limita de diafragmă a unui element de lentilă.Acum, repetați aceeași inspecție pentru poziționarea la marginea pupilei (ca în secțiunea 2), dar mențineți același unghi de câmp. Această combinație (unghiul de câmp + razele marginale) este locul în care apare prima dată efectul de vignetare. Dacă razele dispar, sarcina dumneavoastră este să identificați unde sunt blocate: în diafragmă, într-un tub mecanic sau la limita de diafragmă a unui element de lentilă.
Ce poți face acum (Partea B)Ce poți face acum (Partea B)
- Identificați diafragma (analizând comportamentul acesteia, nu eticheta) și explicați de ce aceasta stabilește la nivel global conul de raze acceptat pentru întregul sistem.Identificați diafragma (analizând comportamentul acesteia, nu eticheta) și explicați de ce aceasta stabilește la nivel global conul de raze acceptat pentru întregul sistem.
- Selectați în mod deliberat familiile de raze prin eșantionarea pupilei: lansați un fascicul curat, aproape de axă (comportament axial/paraxial), și un fascicul corespunzător, la marginea pupilei (comportament marginal), menținând neschimbate toate celelalte setări.Selectați în mod deliberat familiile de raze prin eșantionarea pupilei: lansați un fascicul curat, aproape de axă (comportament axial/paraxial), și un fascicul corespunzător, la marginea pupilei (comportament marginal), menținând neschimbate toate celelalte setări.
- Analizați compromisurile dintre „debit și claritate” fără a utiliza indicatori specifici, comparând traiectoriile razelor 3D și zonele de acțiune ale detectorilor (simetrie, estompare și zonele în care se pierde energie).Analizați compromisurile dintre „debit și claritate” fără a utiliza indicatori specifici, comparând traiectoriile razelor 3D și zonele de acțiune ale detectorilor (simetrie, estompare și zonele în care se pierde energie).
- Faceți distincția între efectul de vignetare și cel de tăiere: vignetarea se manifestă printr-o scădere graduală a luminozității spre margini, în timp ce tăierea produce tranziții abrupte, unde razele de lumină sunt blocate fizic de o diafragmă sau de marginea obiectivului.Faceți distincția între efectul de vignetare și cel de tăiere: vignetarea se manifestă printr-o scădere graduală a luminozității spre margini, în timp ce tăierea produce tranziții abrupte, unde razele de lumină sunt blocate fizic de o diafragmă sau de marginea obiectivului.
O regulă generală – locul în care apar primele probleme.O regulă generală – locul în care apar primele probleme.
- Raze periferice evidențiază aberațiile și distorsiunile înainte ca acestea să devină vizibile în razele apropiate de axă.Raze periferice evidențiază aberațiile și distorsiunile înainte ca acestea să devină vizibile în razele apropiate de axă.
- Unghiurile mici de câmp evidențiază efectul de vignetare înainte ca acesta să devină vizibil în centrul imaginii.Unghiurile mici de câmp evidențiază efectul de vignetare înainte ca acesta să devină vizibil în centrul imaginii.
- Marginile ascuțite din imagine indică, de obicei, o tăiere neuniformă; o tranziție lină indică, de obicei, efectul de vignetare.Marginile ascuțite din imagine indică, de obicei, o tăiere neuniformă; o tranziție lină indică, de obicei, efectul de vignetare.
- Dacă modificați mai multe elemente simultan, pierdeți capacitatea de a identifica cauza.Dacă modificați mai multe elemente simultan, pierdeți capacitatea de a identifica cauza.
- Nu optimizați o lentilă până când aceste verificări de bază nu oferă rezultate pe care le puteți explica.Nu optimizați o lentilă până când aceste verificări de bază nu oferă rezultate pe care le puteți explica.
👉 Următorii pași: continuați cu Partea C, unde vom compara obiectivul Cooke Triplet cu obiectivul modern de 200 mm.👉 Următorii pași: continuați cu Partea C, unde vom compara obiectivul Cooke Triplet cu obiectivul modern de 200 mm.
Pentru o prezentare generală a sistemelor optice și a simulărilor de urmărire a razelor, consultați Prezentare generală a sistemelor optice și a urmăririi razelor.Pentru o prezentare generală a sistemelor optice și a simulărilor de urmărire a razelor, consultați Prezentare generală a sistemelor optice și a urmăririi razelor.