Acasă Exemple Capturi de ecran Manual de utilizare Logo-ul Bluesky YouTube ☰
OghmaNano Platformă de simulare multifizică pentru dispozitive optoelectronice și sisteme fotonice. DESCARCĂ Ghid de utilizare rapidă

Înțelegerea teoriei k·p: de la benzile parabolice la modelele multibandă.Înțelegerea teoriei k·p: de la benzile parabolice la modelele multibandă.

De ce avem nevoie de un nou model al structurii de bandă?De ce avem nevoie de un nou model al structurii de bandă?

În introducerea noastră despre benzile cuantice parabolice, am reprezentat energia unui electron folosind o parabolă simplă. Curbura acesteia a fost determinată de o masă efectivă, permițându-ne să transformăm fiecare stare cuantică confină într-o subbandă electronică bidimensională. Aceasta este o aproximare foarte utilă, în special în apropierea punctului de minim al unei benzi de conducție simple.În introducerea noastră despre benzile cuantice parabolice, am reprezentat energia unui electron folosind o parabolă simplă. Curbura acesteia a fost determinată de o masă efectivă, permițându-ne să transformăm fiecare stare cuantică confină într-o subbandă electronică bidimensională. Aceasta este o aproximare foarte utilă, în special în apropierea punctului de minim al unei benzi de conducție simple.

Cu toate acestea, un semiconductor real conține mai multe benzi electronice. Acestea pot fi situate foarte aproape una de cealaltă, pot devia de la o formă parabolică și pot interacționa între ele. Acest lucru este deosebit de important pentru benzile de valență, unde stările cu găuri grele, găuri ușoare și stări scindate nu pot fi întotdeauna tratate ca particule independente cu o singură masă.Cu toate acestea, un semiconductor real conține mai multe benzi electronice. Acestea pot fi situate foarte aproape una de cealaltă, pot devia de la o formă parabolică și pot interacționa între ele. Acest lucru este deosebit de important pentru benzile de valență, unde stările cu găuri grele, găuri ușoare și stări scindate nu pot fi întotdeauna tratate ca particule independente cu o singură masă.

Metoda k·p oferă o modalitate de a descrie aceste efecte fără a recalcula structura electronică la scară atomică pentru fiecare vector de undă. Începem cu stări electronice într-un punct bine definit al structurii de bandă a cristalului și calculăm modul în care acestea se modifică pe măsură ce vectorul de undă se deplasează de la acel punct. Cel mai important, permitem ca diferite benzi electronice să interacționeze între ele.Metoda k·p oferă o modalitate de a descrie aceste efecte fără a recalcula structura electronică la scară atomică pentru fiecare vector de undă. Începem cu stări electronice într-un punct bine definit al structurii de bandă a cristalului și calculăm modul în care acestea se modifică pe măsură ce vectorul de undă se deplasează de la acel punct. Cel mai important, permitem ca diferite benzi electronice să interacționeze între ele.

Scopul acestei pagini este de a explica de unde provin ecuațiile k·p, de ce apare în mod natural masa efectivă și cum un set de ecuații cuplate devine Hamiltonianul multi-bandă utilizat într-un program de simulare a unei structuri cuantice de tip „quantum well”.Scopul acestei pagini este de a explica de unde provin ecuațiile k·p, de ce apare în mod natural masa efectivă și cum un set de ecuații cuplate devine Hamiltonianul multi-bandă utilizat într-un program de simulare a unei structuri cuantice de tip „quantum well”.

🧪 Încearcă acest lucru în OghmaNano: tutorialul GaAs/AlGaAs, model cu opt benzi, tip zincblende, k·p aplică teoria cu mai multe benzi, dezvoltată pe această pagină, pentru a calcula stările localizate, amestecul de benzi, sub-benzile din structurile cuantice și proprietățile optice. Consultă modelul k·p pentru structura de benzi, structuri cuantice și calculul mobilității pentru a vedea gama completă de modele disponibile și exemple practice.🧪 Încearcă acest lucru în OghmaNano: tutorialul GaAs/AlGaAs, model cu opt benzi, tip zincblende, k·p aplică teoria cu mai multe benzi, dezvoltată pe această pagină, pentru a calcula stările localizate, amestecul de benzi, sub-benzile din structurile cuantice și proprietățile optice. Consultă modelul k·p pentru structura de benzi, structuri cuantice și calculul mobilității pentru a vedea gama completă de modele disponibile și exemple practice.

Începând cu un electron într-un cristal.Începând cu un electron într-un cristal.

Pentru un electron care se deplasează într-un cristal semiconductor, vom începe cu ecuația Schrödinger, binecunoscută, care nu depinde de timp:Pentru un electron care se deplasează într-un cristal semiconductor, vom începe cu ecuația Schrödinger, binecunoscută, care nu depinde de timp:

\[ \hat H_0\Psi(\mathbf r)=E\Psi(\mathbf r), \qquad \hat H_0=\frac{\hat{\mathbf p}^{\,2}}{2m_0}+V_{\mathrm{crystal}}(\mathbf r). \]\[ \hat H_0\Psi(\mathbf r)=E\Psi(\mathbf r), \qquad \hat H_0=\frac{\hat{\mathbf p}^{\,2}}{2m_0}+V_{\mathrm{crystal}}(\mathbf r). \]

Aici, \(m_0\) reprezintă masa obișnuită (a electronului liber), \(\hat{\mathbf p}=-i\hbar\nabla\) este operatorul impulsului, iar \(V_{\mathrm{crystal}}\) este potențialul la care este supus electronul datorită aranjamentului periodic al atomilor. Am folosit în mod deliberat \(m_0\), și nu masa efectivă a semiconductorului: în această etapă, influența cristalului nu a fost încă inclusă într-o masă aproximativă.Aici, \(m_0\) reprezintă masa obișnuită (a electronului liber), \(\hat{\mathbf p}=-i\hbar\nabla\) este operatorul impulsului, iar \(V_{\mathrm{crystal}}\) este potențialul la care este supus electronul datorită aranjamentului periodic al atomilor. Am folosit în mod deliberat \(m_0\), și nu masa efectivă a semiconductorului: în această etapă, influența cristalului nu a fost încă inclusă într-o masă aproximativă.

O proprietate esențială a unui cristal ideal este aceea că potențialul său se repetă de la o celulă unitară la următoarea. Dacă \(\mathbf R\) descrie o translație a rețelei cristaline, atunci:O proprietate esențială a unui cristal ideal este aceea că potențialul său se repetă de la o celulă unitară la următoarea. Dacă \(\mathbf R\) descrie o translație a rețelei cristaline, atunci:

\[ V_{\mathrm{crystal}}(\mathbf r+\mathbf R) =V_{\mathrm{crystal}}(\mathbf r). \]\[ V_{\mathrm{crystal}}(\mathbf r+\mathbf R) =V_{\mathrm{crystal}}(\mathbf r). \]

Am putea încerca să rezolvăm ecuația lui Schrödinger direct, pe toată lungimea acestui potențial periodic, dar teorema lui Bloch ne oferă o modalitate mult mai eficientă de a exprima soluțiile acesteia.Am putea încerca să rezolvăm ecuația lui Schrödinger direct, pe toată lungimea acestui potențial periodic, dar teorema lui Bloch ne oferă o modalitate mult mai eficientă de a exprima soluțiile acesteia.

Teorema lui Bloch: Separarea undei de structura cristalină.Teorema lui Bloch: Separarea undei de structura cristalină.

Teorema lui Bloch afirmă că o stare electronică într-un cristal periodic poate fi exprimată ca produsul unei unde plane și al unei funcții care se repetă în funcție de rețeaua cristalină:Teorema lui Bloch afirmă că o stare electronică într-un cristal periodic poate fi exprimată ca produsul unei unde plane și al unei funcții care se repetă în funcție de rețeaua cristalină:

\[ \boxed{ \Psi_{n\mathbf k}(\mathbf r) =e^{i\mathbf k\cdot\mathbf r}\,u_{n\mathbf k}(\mathbf r) } \]\[ \boxed{ \Psi_{n\mathbf k}(\mathbf r) =e^{i\mathbf k\cdot\mathbf r}\,u_{n\mathbf k}(\mathbf r) } \]

Cele două părți au roluri diferite. Factorul undei plane descrie modul în care faza generală se modifică pe măsură ce ne deplasăm prin cristal. Funcția \(u_{n\mathbf k}(\mathbf r)\) descrie detaliile undei din interiorul fiecărei celule unitare și are aceeași periodicitate ca și cristalul:Cele două părți au roluri diferite. Factorul undei plane descrie modul în care faza generală se modifică pe măsură ce ne deplasăm prin cristal. Funcția \(u_{n\mathbf k}(\mathbf r)\) descrie detaliile undei din interiorul fiecărei celule unitare și are aceeași periodicitate ca și cristalul:

\[ u_{n\mathbf k}(\mathbf r+\mathbf R) =u_{n\mathbf k}(\mathbf r). \]\[ u_{n\mathbf k}(\mathbf r+\mathbf R) =u_{n\mathbf k}(\mathbf r). \]

Eticheta \(n\) ne indică banda electronică pe care o analizăm, în timp ce \(\mathbf k=(k_x,k_y,k_z)\) reprezintă vectorul de undă al cristalului. Cantitatea \(\hbar\mathbf k\) este denumită impulsul cristalului. Aceasta este strâns legată de impulsul utilizat în analogia noastră anterioară cu mingea de cricket, deși cele două concepte nu trebuie confundate într-un cristal periodic.Eticheta \(n\) ne indică banda electronică pe care o analizăm, în timp ce \(\mathbf k=(k_x,k_y,k_z)\) reprezintă vectorul de undă al cristalului. Cantitatea \(\hbar\mathbf k\) este denumită impulsul cristalului. Aceasta este strâns legată de impulsul utilizat în analogia noastră anterioară cu mingea de cricket, deși cele două concepte nu trebuie confundate într-un cristal periodic.

Aceasta este prima simplificare importantă: în loc să descriem o nouă funcție de undă la scară atomică în întregul cristal pentru fiecare \(\mathbf k\), putem lucra cu funcțiile periodice ale celulei \(u\). Metoda k·p investighează modul în care aceste funcții și energiile lor se modifică atunci când ne deplasăm pe o distanță mică în spațiul vectorilor de undă.Aceasta este prima simplificare importantă: în loc să descriem o nouă funcție de undă la scară atomică în întregul cristal pentru fiecare \(\mathbf k\), putem lucra cu funcțiile periodice ale celulei \(u\). Metoda k·p investighează modul în care aceste funcții și energiile lor se modifică atunci când ne deplasăm pe o distanță mică în spațiul vectorilor de undă.

Care este originea termenului „k·p”?Care este originea termenului „k·p”?

Să înlocuim expresia lui Bloch în ecuația lui Schrödinger. Atunci când operatorul impuls acționează asupra produsului dintre unda plană și funcția periodică în raport cu celula, rezultatul este:Să înlocuim expresia lui Bloch în ecuația lui Schrödinger. Atunci când operatorul impuls acționează asupra produsului dintre unda plană și funcția periodică în raport cu celula, rezultatul este:

\[ \hat{\mathbf p}\left(e^{i\mathbf k\cdot\mathbf r}u\right) =e^{i\mathbf k\cdot\mathbf r} \left(\hat{\mathbf p}+\hbar\mathbf k\right)u. \]\[ \hat{\mathbf p}\left(e^{i\mathbf k\cdot\mathbf r}u\right) =e^{i\mathbf k\cdot\mathbf r} \left(\hat{\mathbf p}+\hbar\mathbf k\right)u. \]

Cu alte cuvinte, aplicarea unei transformări asupra unei unde Bloch este echivalentă cu înlocuirea operatorului impuls care acționează asupra \(u\) cu operatorul \(\hat{\mathbf p}+\hbar\mathbf k\). Aplicând această transformare termenului care reprezintă energia cinetică și eliminând factorul comun al undei plane, obținem:Cu alte cuvinte, aplicarea unei transformări asupra unei unde Bloch este echivalentă cu înlocuirea operatorului impuls care acționează asupra \(u\) cu operatorul \(\hat{\mathbf p}+\hbar\mathbf k\). Aplicând această transformare termenului care reprezintă energia cinetică și eliminând factorul comun al undei plane, obținem:

\[ \left[ \frac{(\hat{\mathbf p}+\hbar\mathbf k)^2}{2m_0} +V_{\mathrm{crystal}}(\mathbf r) \right]u_{n\mathbf k} =E_n(\mathbf k)u_{n\mathbf k}. \]\[ \left[ \frac{(\hat{\mathbf p}+\hbar\mathbf k)^2}{2m_0} +V_{\mathrm{crystal}}(\mathbf r) \right]u_{n\mathbf k} =E_n(\mathbf k)u_{n\mathbf k}. \]

Extinderea suprafeței reprezintă etapa crucială. Deoarece \(\mathbf k\) este un parametru, nu o derivată spațială, obținem:Extinderea suprafeței reprezintă etapa crucială. Deoarece \(\mathbf k\) este un parametru, nu o derivată spațială, obținem:

\[ \boxed{ \left[ \hat H_0 +\frac{\hbar}{m_0}\mathbf k\cdot\hat{\mathbf p} +\frac{\hbar^2 k^2}{2m_0} \right]u_{n\mathbf k} =E_n(\mathbf k)u_{n\mathbf k} } \]\[ \boxed{ \left[ \hat H_0 +\frac{\hbar}{m_0}\mathbf k\cdot\hat{\mathbf p} +\frac{\hbar^2 k^2}{2m_0} \right]u_{n\mathbf k} =E_n(\mathbf k)u_{n\mathbf k} } \]

Primul termen reprezintă Hamiltonianul nostru original, bazat pe structura cristalină. Ultimul termen este o contribuție simplă, de tip pătratic, la energie. Termenul din mijloc, \(\hbar\mathbf k\cdot\hat{\mathbf p}/m_0\), este cel care dă numele metodei: k·p.Primul termen reprezintă Hamiltonianul nostru original, bazat pe structura cristalină. Ultimul termen este o contribuție simplă, de tip pătratic, la energie. Termenul din mijloc, \(\hbar\mathbf k\cdot\hat{\mathbf p}/m_0\), este cel care dă numele metodei: k·p.

Din punct de vedere fizic, ne arată că îndepărtarea de vectorul de undă de referință ales poate amesteca stările electronice prin intermediul operatorului impuls. Pentru a înțelege ce înseamnă acest lucru, trebuie să alegem stările între care poate avea loc această amestecare.Din punct de vedere fizic, ne arată că îndepărtarea de vectorul de undă de referință ales poate amesteca stările electronice prin intermediul operatorului impuls. Pentru a înțelege ce înseamnă acest lucru, trebuie să alegem stările între care poate avea loc această amestecare.

Alegerea unui punct de referință și a unei baze.Alegerea unui punct de referință și a unei baze.

Structurile de bandă ale semiconductorilor sunt adesea cele mai interesante în apropierea unui minim sau maxim de bandă. Pentru un semiconductor cu bandă directă, cum ar fi GaAs, minimul benzii de conducție și maximul benzii de valență apar în centrul zonei, cunoscut sub numele de punctul Gamma (\(\Gamma\)). Pentru explicația următoare, vom detalia în jurul punctului \(\mathbf k=0\). Aceeași idee generală poate fi aplicată și în cazul unui alt punct de referință, atunci când extremul relevant al benzii se află în altă parte în zona Brillouin.Structurile de bandă ale semiconductorilor sunt adesea cele mai interesante în apropierea unui minim sau maxim de bandă. Pentru un semiconductor cu bandă directă, cum ar fi GaAs, minimul benzii de conducție și maximul benzii de valență apar în centrul zonei, cunoscut sub numele de punctul Gamma (\(\Gamma\)). Pentru explicația următoare, vom detalia în jurul punctului \(\mathbf k=0\). Aceeași idee generală poate fi aplicată și în cazul unui alt punct de referință, atunci când extremul relevant al benzii se află în altă parte în zona Brillouin.

În punctul \(\mathbf k=0\), termenul k·p dispare. Să presupunem că știm deja mai multe stări periodice ale cristalului în acel punct:În punctul \(\mathbf k=0\), termenul k·p dispare. Să presupunem că știm deja mai multe stări periodice ale cristalului în acel punct:

\[ \hat H_0|u_{n0}\rangle=E_n(0)|u_{n0}\rangle. \]\[ \hat H_0|u_{n0}\rangle=E_n(0)|u_{n0}\rangle. \]

Aceste stări cunoscute constituie baza noastră. O stare aflată la un vector de undă apropiat poate fi descrisă apoi ca o combinație a acestora:Aceste stări cunoscute constituie baza noastră. O stare aflată la un vector de undă apropiat poate fi descrisă apoi ca o combinație a acestora:

\[ |u_{\mathbf k}\rangle =c_1|u_{10}\rangle+c_2|u_{20}\rangle+\cdots. \]\[ |u_{\mathbf k}\rangle =c_1|u_{10}\rangle+c_2|u_{20}\rangle+\cdots. \]

Coeficienții \(c_1,c_2,\ldots\) descriu în ce măsură fiecare stare de referință contribuie la noua stare. Ei reprezintă exact ceea ce este necesar pentru a determina rezultatul calculului nostru. Realizăm acest lucru prin introducerea expansiunii în ecuația k·p și prin proiectarea acesteia pe fiecare stare de bază.Coeficienții \(c_1,c_2,\ldots\) descriu în ce măsură fiecare stare de referință contribuie la noua stare. Ei reprezintă exact ceea ce este necesar pentru a determina rezultatul calculului nostru. Realizăm acest lucru prin introducerea expansiunii în ecuația k·p și prin proiectarea acesteia pe fiecare stare de bază.

Rezultatul este o ecuație matricială. Elementele sale sunt:Rezultatul este o ecuație matricială. Elementele sale sunt:

\[ \boxed{ H_{nm}(\mathbf k) =\left[E_n(0)+\frac{\hbar^2k^2}{2m_0}\right]\delta_{nm} +\frac{\hbar}{m_0}\mathbf k\cdot\mathbf p_{nm} } \]\[ \boxed{ H_{nm}(\mathbf k) =\left[E_n(0)+\frac{\hbar^2k^2}{2m_0}\right]\delta_{nm} +\frac{\hbar}{m_0}\mathbf k\cdot\mathbf p_{nm} } \]

\[ \mathbf p_{nm} =\langle u_{n0}|\hat{\mathbf p}|u_{m0}\rangle. \]\[ \mathbf p_{nm} =\langle u_{n0}|\hat{\mathbf p}|u_{m0}\rangle. \]

Simbolul \(\delta_{nm}\) este egal cu unu atunci când cele două etichete ale benzilor sunt identice și cu zero în caz contrar. Prin urmare, diagonala acestei matrice conține energiile benzilor de referință și termenii pătratici ai electronilor liberi. Elementele din afara diagonalei conțin cuplajele de impuls dintre benzile diferite.Simbolul \(\delta_{nm}\) este egal cu unu atunci când cele două etichete ale benzilor sunt identice și cu zero în caz contrar. Prin urmare, diagonala acestei matrice conține energiile benzilor de referință și termenii pătratici ai electronilor liberi. Elementele din afara diagonalei conțin cuplajele de impuls dintre benzile diferite.

Aceste elemente ale matricei impuls sunt esențiale pentru teoria k·p. Dacă o interacțiune este zero, stările corespunzătoare nu se amestecă prin intermediul acelui termen. Dacă interacțiunea este semnificativă, energiile și funcțiile de undă ale acestora se pot modifica considerabil pe măsură ce ne îndepărtăm de punctul de referință.Aceste elemente ale matricei impuls sunt esențiale pentru teoria k·p. Dacă o interacțiune este zero, stările corespunzătoare nu se amestecă prin intermediul acelui termen. Dacă interacțiunea este semnificativă, energiile și funcțiile de undă ale acestora se pot modifica considerabil pe măsură ce ne îndepărtăm de punctul de referință.

Un exemplu concret: ce se întâmplă atunci când două formații muzicale colaborează?Un exemplu concret: ce se întâmplă atunci când două formații muzicale colaborează?

Schematic of k dot p coupling between conduction and valence bands, with nearby bands retained explicitly and remote bands represented by effective parameters.
Cuplarea dintre benzile semiconductorului. Interacțiunea k·p permite amestecarea stărilor electronice din benzi diferite. Benzile apropiate pot fi incluse în mod explicit într-un Hamiltonian multi-bandă, în timp ce benzile mai îndepărtate contribuie la corectarea parametrilor acestuia.Cuplarea dintre benzile semiconductorului. Interacțiunea k·p permite amestecarea stărilor electronice din benzi diferite. Benzile apropiate pot fi incluse în mod explicit într-un Hamiltonian multi-bandă, în timp ce benzile mai îndepărtate contribuie la corectarea parametrilor acestuia.

Înainte de a analiza opt sau zece benzi de energie, este util să vedem cum funcționează un model cu două benzi. Imaginați-vă că păstrăm doar o stare din banda de conducție și o stare din banda de valență, cu energii de referință \(E_c\) și \(E_v\). Diferența dintre ele în punctul de referință reprezintă banda interzisă, \(E_g=E_c-E_v\).Înainte de a analiza opt sau zece benzi de energie, este util să vedem cum funcționează un model cu două benzi. Imaginați-vă că păstrăm doar o stare din banda de conducție și o stare din banda de valență, cu energii de referință \(E_c\) și \(E_v\). Diferența dintre ele în punctul de referință reprezintă banda interzisă, \(E_g=E_c-E_v\).

Pentru a clarifica, analizăm mișcarea de-a lungul unei direcții specifice a cristalului, cu vectorul de undă \(k\), și alegem fazele stărilor de bază astfel încât parametrul de cuplare \(P\) să fie real. Hamiltonianul ilustrativ este:Pentru a clarifica, analizăm mișcarea de-a lungul unei direcții specifice a cristalului, cu vectorul de undă \(k\), și alegem fazele stărilor de bază astfel încât parametrul de cuplare \(P\) să fie real. Hamiltonianul ilustrativ este:

\[ \boxed{ H(k)= \begin{pmatrix} E_c+\dfrac{\hbar^2 k^2}{2m_0} & Pk\\[6pt] Pk & E_v+\dfrac{\hbar^2 k^2}{2m_0} \end{pmatrix} } \]\[ \boxed{ H(k)= \begin{pmatrix} E_c+\dfrac{\hbar^2 k^2}{2m_0} & Pk\\[6pt] Pk & E_v+\dfrac{\hbar^2 k^2}{2m_0} \end{pmatrix} } \]

Aici, \(P=\hbar\langle u_{c0}|\hat p|u_{v0}\rangle/m_0\) reprezintă direcția selectată. Observați că cei doi termeni care nu se află pe diagonala principală dispar la \(k=0\), dar cresc pe măsură ce ne îndepărtăm de punctul de referință. Prin urmare, modelul nu descrie două parabole independente: stările din banda de conducție și din banda de valență pot interacționa.Aici, \(P=\hbar\langle u_{c0}|\hat p|u_{v0}\rangle/m_0\) reprezintă direcția selectată. Observați că cei doi termeni care nu se află pe diagonala principală dispar la \(k=0\), dar cresc pe măsură ce ne îndepărtăm de punctul de referință. Prin urmare, modelul nu descrie două parabole independente: stările din banda de conducție și din banda de valență pot interacționa.

Pentru a determina valorile permise ale energiei, rezolvăm o problemă de determinare a valorilor proprii, exact așa cum am făcut când am identificat stările localizate într-o structură cuantică de tip „puț”:Pentru a determina valorile permise ale energiei, rezolvăm o problemă de determinare a valorilor proprii, exact așa cum am făcut când am identificat stările localizate într-o structură cuantică de tip „puț”:

\[ H(k)\begin{pmatrix}c_c\\c_v\end{pmatrix} =E(k)\begin{pmatrix}c_c\\c_v\end{pmatrix}. \]\[ H(k)\begin{pmatrix}c_c\\c_v\end{pmatrix} =E(k)\begin{pmatrix}c_c\\c_v\end{pmatrix}. \]

În loc să identifice o singură formă de energie, matricea 2x2 generează două ramuri energetice. În acest exemplu simplificat, acestea sunt:În loc să identifice o singură formă de energie, matricea 2x2 generează două ramuri energetice. În acest exemplu simplificat, acestea sunt:

\[ E_{\pm}(k)= \frac{E_c+E_v}{2}+\frac{\hbar^2k^2}{2m_0} \pm\sqrt{\left(\frac{E_g}{2}\right)^2+P^2k^2}. \]\[ E_{\pm}(k)= \frac{E_c+E_v}{2}+\frac{\hbar^2k^2}{2m_0} \pm\sqrt{\left(\frac{E_g}{2}\right)^2+P^2k^2}. \]

La \(k=0\), cele două rezultate se reduc la \(E_c\) și \(E_v\), așa cum era de așteptat. Pe măsură ce \(k\) crește, cuplajul modifică atât energiile, cât și stările de bază, amestecându-le. Această dependență de tip rădăcină pătrată demonstrează, de asemenea, de ce o bandă cuplată nu trebuie să rămână perfect parabolică în afara punctului său extrem.La \(k=0\), cele două rezultate se reduc la \(E_c\) și \(E_v\), așa cum era de așteptat. Pe măsură ce \(k\) crește, cuplajul modifică atât energiile, cât și stările de bază, amestecându-le. Această dependență de tip rădăcină pătrată demonstrează, de asemenea, de ce o bandă cuplată nu trebuie să rămână perfect parabolică în afara punctului său extrem.

Lecția practică este mai importantă decât simpla memorare a acestei expresii: forma unei benzi depinde nu numai de energia proprie a acesteia, ci și de modul în care interacționează cu benzile adiacente.Lecția practică este mai importantă decât simpla memorare a acestei expresii: forma unei benzi depinde nu numai de energia proprie a acesteia, ci și de modul în care interacționează cu benzile adiacente.

De unde provine masa efectivă?De unde provine masa efectivă?

În tutorialul despre potențialul cuantic parabolic, am folosit masa efectivă ca parametru de intrare. Exemplul cu două benzi ne permite acum să vedem de unde provine. Foarte aproape de \(k=0\), rezultatul pentru banda de conducție poate fi aproximat prin dezvoltarea radicalului pentru valori mici ale lui \(k\):În tutorialul despre potențialul cuantic parabolic, am folosit masa efectivă ca parametru de intrare. Exemplul cu două benzi ne permite acum să vedem de unde provine. Foarte aproape de \(k=0\), rezultatul pentru banda de conducție poate fi aproximat prin dezvoltarea radicalului pentru valori mici ale lui \(k\):

\[ E_+(k)\simeq E_c+ \left(\frac{\hbar^2}{2m_0}+\frac{P^2}{E_g}\right)k^2. \]\[ E_+(k)\simeq E_c+ \left(\frac{\hbar^2}{2m_0}+\frac{P^2}{E_g}\right)k^2. \]

Comparați acest lucru cu expresia parabolică pe care o cunoaștem:Comparați acest lucru cu expresia parabolică pe care o cunoaștem:

\[ E(k)\simeq E_c+\frac{\hbar^2k^2}{2m_e^{*}}. \]\[ E(k)\simeq E_c+\frac{\hbar^2k^2}{2m_e^{*}}. \]

Ambele au aceeași formă matematică. Prin egalarea coeficienților lor pătratici, se obține masa efectivă a acestui model simplificat cu două benzi:Ambele au aceeași formă matematică. Prin egalarea coeficienților lor pătratici, se obține masa efectivă a acestui model simplificat cu două benzi:

\[ \boxed{ \frac{1}{m_e^{*}}= \frac{1}{m_0}+\frac{2P^2}{\hbar^2E_g} } \]\[ \boxed{ \frac{1}{m_e^{*}}= \frac{1}{m_0}+\frac{2P^2}{\hbar^2E_g} } \]

Acesta este un rezultat util. Masa efectivă nu este o înlocuire arbitrară a masei electronului. Ea apare deoarece starea electronului este cuplată cu alte benzi electronice din interiorul cristalului. În acest exemplu specific, o lățime de bandă mai mică sau o cuplare mai puternică determină o curbură mai mare a benzii de conducție și o masă efectivă mai mică.Acesta este un rezultat util. Masa efectivă nu este o înlocuire arbitrară a masei electronului. Ea apare deoarece starea electronului este cuplată cu alte benzi electronice din interiorul cristalului. În acest exemplu specific, o lățime de bandă mai mică sau o cuplare mai puternică determină o curbură mai mare a benzii de conducție și o masă efectivă mai mică.

Un semiconductor real are multe alte benzi energetice, nu doar cele două din exemplul nostru. Dacă tratăm interacțiunea dintre ele în mod perturbativ, corecția corespunzătoare a energiei unei benzi izolate este:Un semiconductor real are multe alte benzi energetice, nu doar cele două din exemplul nostru. Dacă tratăm interacțiunea dintre ele în mod perturbativ, corecția corespunzătoare a energiei unei benzi izolate este:

\[ E_n(\mathbf k)\simeq E_n(0) +\frac{\hbar^2k^2}{2m_0} +\frac{\hbar^2}{m_0^2} \sum_{m\ne n} \frac{|\mathbf k\cdot\mathbf p_{nm}|^2} {E_n(0)-E_m(0)}. \]\[ E_n(\mathbf k)\simeq E_n(0) +\frac{\hbar^2k^2}{2m_0} +\frac{\hbar^2}{m_0^2} \sum_{m\ne n} \frac{|\mathbf k\cdot\mathbf p_{nm}|^2} {E_n(0)-E_m(0)}. \]

Fiecare bandă adiacentă contribuie în funcție de cuplajul său cinematic și de separarea sa în energie. Curbura rezultantă depinde, în general, de direcție, astfel încât cea mai completă descriere este oferită de un tensor de masă efectivă, și nu de o singură masă scalară. O masă efectivă scalară este adecvată atunci când simetria sau aproximarea aleasă ne permit să tratăm curbura ca fiind aceeași în direcțiile relevante.Fiecare bandă adiacentă contribuie în funcție de cuplajul său cinematic și de separarea sa în energie. Curbura rezultantă depinde, în general, de direcție, astfel încât cea mai completă descriere este oferită de un tensor de masă efectivă, și nu de o singură masă scalară. O masă efectivă scalară este adecvată atunci când simetria sau aproximarea aleasă ne permit să tratăm curbura ca fiind aceeași în direcțiile relevante.

Există o limitare importantă: expresia perturbativă devine nesigură atunci când numitorul este mic, ceea ce înseamnă că două benzi energetice sunt apropiate una de cealaltă. În această situație, este mai bine să se păstreze ambele benzi în mod explicit în Hamiltonian, în loc să se ascundă interacțiunea lor într-o singură masă efectivă.Există o limitare importantă: expresia perturbativă devine nesigură atunci când numitorul este mic, ceea ce înseamnă că două benzi energetice sunt apropiate una de cealaltă. În această situație, este mai bine să se păstreze ambele benzi în mod explicit în Hamiltonian, în loc să se ascundă interacțiunea lor într-o singură masă efectivă.

De la două benzi la un Hamiltonian cu mai multe benzi.De la două benzi la un Hamiltonian cu mai multe benzi.

Următorul pas este, din punct de vedere conceptual, destul de simplu. În loc să începem doar cu două stări ale cristalului, păstrăm mai multe stări relevante în baza noastră:Următorul pas este, din punct de vedere conceptual, destul de simplu. În loc să începem doar cu două stări ale cristalului, păstrăm mai multe stări relevante în baza noastră:

\[ |u_{\mathbf k}\rangle =\sum_{n=1}^{N}c_n(\mathbf k)|u_{n0}\rangle. \]\[ |u_{\mathbf k}\rangle =\sum_{n=1}^{N}c_n(\mathbf k)|u_{n0}\rangle. \]

Acest lucru generează un Hamiltonian de dimensiunea \(N\) x \(N\). Fiecare element de pe diagonala principală descrie o bandă de referință și corecția sa quadratică; fiecare element permis în afara diagonalei principale descrie o interacțiune între două stări de bază. Rezolvarea matricei pentru un vector de undă ales oferă toate energiile rezultante ale benzilor și contribuția fiecărei stări de bază în vectorul propriu corespunzător.Acest lucru generează un Hamiltonian de dimensiunea \(N\) x \(N\). Fiecare element de pe diagonala principală descrie o bandă de referință și corecția sa quadratică; fiecare element permis în afara diagonalei principale descrie o interacțiune între două stări de bază. Rezolvarea matricei pentru un vector de undă ales oferă toate energiile rezultante ale benzilor și contribuția fiecărei stări de bază în vectorul propriu corespunzător.

Acest aspect este deosebit de important în banda de valență. Stările cu găuri grele și stările cu găuri ușoare pot fi degenerate în centrul zonei Brillouin, iar amestecarea lor nu poate fi reprezentată cu acuratețe prin atribuirea unei mase constante independente fiecărei stări. Un model cu mai multe benzi permite ca aceste stări să interacționeze în mod natural pe măsură ce vectorul de undă se modifică.Acest aspect este deosebit de important în banda de valență. Stările cu găuri grele și stările cu găuri ușoare pot fi degenerate în centrul zonei Brillouin, iar amestecarea lor nu poate fi reprezentată cu acuratețe prin atribuirea unei mase constante independente fiecărei stări. Un model cu mai multe benzi permite ca aceste stări să interacționeze în mod natural pe măsură ce vectorul de undă se modifică.

Încă trebuie să decidem ce benzi de energie să păstrăm. Abordarea generală este să menținem stările care sunt cele mai relevante pentru energiile și fizica care ne interesează. Cuplarea cu stări mai îndepărtate, care au fost excluse inițial, poate fi inclusă aproximativ prin corecții aplicate parametrilor Hamiltonianului păstrat. Acesta este motivul pentru care diferite modele k·p pot avea un număr diferit de benzi și parametri materiali diferiți.Încă trebuie să decidem ce benzi de energie să păstrăm. Abordarea generală este să menținem stările care sunt cele mai relevante pentru energiile și fizica care ne interesează. Cuplarea cu stări mai îndepărtate, care au fost excluse inițial, poate fi inclusă aproximativ prin corecții aplicate parametrilor Hamiltonianului păstrat. Acesta este motivul pentru care diferite modele k·p pot avea un număr diferit de benzi și parametri materiali diferiți.

De exemplu, un model comun cu opt benzi pentru zincblend păstrează o stare de conducție similară cu cea a orbitalului s și trei stări de valență similare cu cele ale orbitalului p, fiecare având două componente de spin. Alegerea detaliată a bazei, a termenilor de simetrie și a elementelor matricei este explicată în capitolul nostru baze și hamiltoniene și în paginile dedicate modelelor specifice pentru diferite materiale.De exemplu, un model comun cu opt benzi pentru zincblend păstrează o stare de conducție similară cu cea a orbitalului s și trei stări de valență similare cu cele ale orbitalului p, fiecare având două componente de spin. Alegerea detaliată a bazei, a termenilor de simetrie și a elementelor matricei este explicată în capitolul nostru baze și hamiltoniene și în paginile dedicate modelelor specifice pentru diferite materiale.

De ce avem nevoie de spin și de cuplajul spin-orbită?De ce avem nevoie de spin și de cuplajul spin-orbită?

Până în acest moment, exemplul nostru simplu, bazat pe două benzi, nu a luat în considerare spinul. Electronii, totuși, au două componente de spin. Aceasta înseamnă că fiecare stare orbitală trebuie reprezentată prin stări de bază cu spin ascendent și spin descendent (sau printr-o bază de spin echivalentă adecvată).Până în acest moment, exemplul nostru simplu, bazat pe două benzi, nu a luat în considerare spinul. Electronii, totuși, au două componente de spin. Aceasta înseamnă că fiecare stare orbitală trebuie reprezentată prin stări de bază cu spin ascendent și spin descendent (sau printr-o bază de spin echivalentă adecvată).

Dacă rotația nu ar avea niciun efect asupra energiilor, problema s-ar repeta în mare parte. Cristalele reale de semiconductor prezintă, de asemenea, cuplarea spin-orbită, care leagă rotația electronului de mișcarea sa prin potențialul cristalului. Într-o descriere simplificată a lui Pauli, Hamiltonianul suplimentar este:Dacă rotația nu ar avea niciun efect asupra energiilor, problema s-ar repeta în mare parte. Cristalele reale de semiconductor prezintă, de asemenea, cuplarea spin-orbită, care leagă rotația electronului de mișcarea sa prin potențialul cristalului. Într-o descriere simplificată a lui Pauli, Hamiltonianul suplimentar este:

\[ \hat H_{\mathrm{so}}= \frac{\hbar}{4m_0^2c^2} \boldsymbol{\sigma}\cdot \left(\nabla V_{\mathrm{crystal}}\times\hat{\mathbf p}\right), \]\[ \hat H_{\mathrm{so}}= \frac{\hbar}{4m_0^2c^2} \boldsymbol{\sigma}\cdot \left(\nabla V_{\mathrm{crystal}}\times\hat{\mathbf p}\right), \]

unde \(c\) reprezintă viteza luminii, iar \(\boldsymbol{\sigma}\) denotă matricile Pauli. Nu este necesar să deducem aici acest termen relativist; aspectul important este consecința sa fizică. Caracterul de spin și cel orbital nu mai sunt independente, iar anumite stări, care altfel ar avea aceeași energie, devin distincte.unde \(c\) reprezintă viteza luminii, iar \(\boldsymbol{\sigma}\) denotă matricile Pauli. Nu este necesar să deducem aici acest termen relativist; aspectul important este consecința sa fizică. Caracterul de spin și cel orbital nu mai sunt independente, iar anumite stări, care altfel ar avea aceeași energie, devin distincte.

În banda de valență a structurii cristaline de tip zincblende, cu care suntem familiarizați, cuplarea spin-orbită dă naștere ramurilor corespunzătoare găurilor grele, găurilor ușoare și ramurii separate, energia acestei din urmă fiind denotată în mod obișnuit prin \(\Delta_{\mathrm{so}}\). Acestea nu sunt doar trei parabole independente: caracteristicile și interacțiunea lor depind de vectorul de undă și de simetria cristalului subiacent.În banda de valență a structurii cristaline de tip zincblende, cu care suntem familiarizați, cuplarea spin-orbită dă naștere ramurilor corespunzătoare găurilor grele, găurilor ușoare și ramurii separate, energia acestei din urmă fiind denotată în mod obișnuit prin \(\Delta_{\mathrm{so}}\). Acestea nu sunt doar trei parabole independente: caracteristicile și interacțiunea lor depind de vectorul de undă și de simetria cristalului subiacent.

Acesta este motivul pentru care se numește așa. model k·p cu opt benzi: patru stări de bază orbitale (una de conducție și trei de valență), fiecare având două componente de spin, generează o bază cu opt componente. Hamiltonianul efectiv include impulsul permis și cuplajele spin-orbită dintre ele. O simulare completă a unei structuri cuantice de tip „quantum well” care utilizează acest model este prezentată în Ghid introductiv despre modelul k·p cu opt benzi pentru structurile GaAs/AlGaAs de tip zincblende.. Acesta este motivul pentru care se numește așa. model k·p cu opt benzi: patru stări de bază orbitale (una de conducție și trei de valență), fiecare având două componente de spin, generează o bază cu opt componente. Hamiltonianul efectiv include impulsul permis și cuplajele spin-orbită dintre ele. O simulare completă a unei structuri cuantice de tip „quantum well” care utilizează acest model este prezentată în Ghid introductiv despre modelul k·p cu opt benzi pentru structurile GaAs/AlGaAs de tip zincblende..

Cum se transformă acest lucru într-un calcul bazat pe conceptul de „puț cuantic”?Cum se transformă acest lucru într-un calcul bazat pe conceptul de „puț cuantic”?

Până acum, am descris un cristal masiv, în care energia electronilor variază în funcție de un vector de undă tridimensional. Pentru a descrie o structură cuantică de tip „well”, trebuie acum să revenim la geometria prezentată în pagina anterioară a tutorialului.Până acum, am descris un cristal masiv, în care energia electronilor variază în funcție de un vector de undă tridimensional. Pentru a descrie o structură cuantică de tip „well”, trebuie acum să revenim la geometria prezentată în pagina anterioară a tutorialului.

Să presupunem că straturile semiconductorului se extind paralel cu planul \(x\)-\(y\) și sunt aranjate unul peste altul de-a lungul lui \(z\). Vectorul de undă din plan, \(k_{\parallel}\), rămâne o etichetă utilă, deoarece structura este aproximativ uniformă de-a lungul straturilor. Cu toate acestea, electronul este limitat în direcția \(z\), astfel încât trebuie să determinăm variația sa spațială în interiorul stratului.Să presupunem că straturile semiconductorului se extind paralel cu planul \(x\)-\(y\) și sunt aranjate unul peste altul de-a lungul lui \(z\). Vectorul de undă din plan, \(k_{\parallel}\), rămâne o etichetă utilă, deoarece structura este aproximativ uniformă de-a lungul straturilor. Cu toate acestea, electronul este limitat în direcția \(z\), astfel încât trebuie să determinăm variația sa spațială în interiorul stratului.

Abordarea standard bazată pe funcția de înfășurător înlocuiește vectorul de undă al direcției de creștere din hamiltonianul k·p cu un operator diferențial:Abordarea standard bazată pe funcția de înfășurător înlocuiește vectorul de undă al direcției de creștere din hamiltonianul k·p cu un operator diferențial:

\[ \boxed{k_z\;\longrightarrow\;-i\frac{d}{dz}} \]\[ \boxed{k_z\;\longrightarrow\;-i\frac{d}{dz}} \]

Marginea benzilor și alți parametri relevanți ai materialului pot varia, de asemenea, în funcție de \(z\), reflectând diferitele straturi semiconductoare. Problema nu mai este o simplă matrice finită evaluată pentru un singur vector de undă: este un set de ecuații diferențiale cuplate pentru funcțiile de înfășurătoare în cadrul dispozitivului. Atunci când parametrii variază la interfețe, ordinea operatorilor și condițiile de potrivire trebuie alese în mod coerent, astfel încât hamiltonianul să rămână relevant din punct de vedere fizic și hermitian.Marginea benzilor și alți parametri relevanți ai materialului pot varia, de asemenea, în funcție de \(z\), reflectând diferitele straturi semiconductoare. Problema nu mai este o simplă matrice finită evaluată pentru un singur vector de undă: este un set de ecuații diferențiale cuplate pentru funcțiile de înfășurătoare în cadrul dispozitivului. Atunci când parametrii variază la interfețe, ordinea operatorilor și condițiile de potrivire trebuie alese în mod coerent, astfel încât hamiltonianul să rămână relevant din punct de vedere fizic și hermitian.

Cel mai simplu model parabolic rezolvă o singură ecuație Schrödinger scalară pentru un electron sau o gaură. Un model k·p cu mai multe benzi, în schimb, rezolvă ecuațiile pentru mai multe componente de înfășurătoare cuplate. Valorile proprii rezultate indică nivelurile de energie cuantificate, în timp ce vectorii proprii ne arată modul în care caracteristicile benzilor reținute contribuie la fiecare stare.Cel mai simplu model parabolic rezolvă o singură ecuație Schrödinger scalară pentru un electron sau o gaură. Un model k·p cu mai multe benzi, în schimb, rezolvă ecuațiile pentru mai multe componente de înfășurătoare cuplate. Valorile proprii rezultate indică nivelurile de energie cuantificate, în timp ce vectorii proprii ne arată modul în care caracteristicile benzilor reținute contribuie la fiecare stare.

Repetând calculul pentru diferite valori ale lui \(k_{\parallel}\), construim structura sub-benzilor din stratul cuantic. Spre deosebire de un set de parabole independente, aceste sub-benzi pot interacționa, pot avea o formă neparabolică și își pot schimba caracteristicile pe măsură ce vectorul de undă în plan crește.Repetând calculul pentru diferite valori ale lui \(k_{\parallel}\), construim structura sub-benzilor din stratul cuantic. Spre deosebire de un set de parabole independente, aceste sub-benzi pot interacționa, pot avea o formă neparabolică și își pot schimba caracteristicile pe măsură ce vectorul de undă în plan crește.

Ce ne permite să calculăm prin utilizarea unor concepte suplimentare din fizică?Ce ne permite să calculăm prin utilizarea unor concepte suplimentare din fizică?

Avantajul unei calcule care utilizează mai multe benzi nu constă doar în faptul că generează diagrame de benzi mai complexe. Acesta ne oferă o descriere mai realistă a stărilor electronice care participă la procesele de transport și optice.Avantajul unei calcule care utilizează mai multe benzi nu constă doar în faptul că generează diagrame de benzi mai complexe. Acesta ne oferă o descriere mai realistă a stărilor electronice care participă la procesele de transport și optice.

În tutorialul nostru despre tranzițiile optice, am prezentat probabilitatea ca un electron să efectueze o tranziție între o stare ocupată și o stare liberă. Intensitatea tranziției depinde de un element de matrice dintre funcțiile de undă inițiale și finale. Un vector propriu multi-bandă conține informații despre caracterul orbital și de spin mixt al fiecărei stări, ceea ce este esențial atunci când se calculează direcția și intensitatea tranzițiilor optice.În tutorialul nostru despre tranzițiile optice, am prezentat probabilitatea ca un electron să efectueze o tranziție între o stare ocupată și o stare liberă. Intensitatea tranziției depinde de un element de matrice dintre funcțiile de undă inițiale și finale. Un vector propriu multi-bandă conține informații despre caracterul orbital și de spin mixt al fiecărei stări, ceea ce este esențial atunci când se calculează direcția și intensitatea tranzițiilor optice.

Acest lucru este deosebit de util atunci când se studiază tranzițiile dependente de polarizare, amplificarea optică, emisia spontană și sistemele în care amestecul benzilor de valență este semnificativ. Elementele detaliate ale matricei optice depind de Hamiltonianul și baza alese, dar calculul lor decurge în mod natural odată ce au fost obținute stările proprii cuplate.Acest lucru este deosebit de util atunci când se studiază tranzițiile dependente de polarizare, amplificarea optică, emisia spontană și sistemele în care amestecul benzilor de valență este semnificativ. Elementele detaliate ale matricei optice depind de Hamiltonianul și baza alese, dar calculul lor decurge în mod natural odată ce au fost obținute stările proprii cuplate.

Modelele k·p în OghmaNanoModelele k·p în OghmaNano

OghmaNano oferă mai multe modele pentru diferite structuri de semiconductori. Toate modelele se bazează pe principiile generale k·p dezvoltate aici, dar prezintă stări electronice diferite și utilizează parametrii materialelor adecvați pentru fiecare sistem cristalin.OghmaNano oferă mai multe modele pentru diferite structuri de semiconductori. Toate modelele se bazează pe principiile generale k·p dezvoltate aici, dar prezintă stări electronice diferite și utilizează parametrii materialelor adecvați pentru fiecare sistem cristalin.

capitolul următor prezintă stările de bază efective și explică modul în care acestea sunt organizate în matricile hamiltoniene utilizate de acești algoritmi de rezolvare. capitolul următor prezintă stările de bază efective și explică modul în care acestea sunt organizate în matricile hamiltoniene utilizate de acești algoritmi de rezolvare.