Simularea cavității Fabry–Pérot (FDTD): Tutorial despre rezonatorul optic 1D.Simularea cavității Fabry–Pérot (FDTD): Tutorial despre rezonatorul optic 1D.
1. Introducere1. Introducere
O cavitate Fabry–Pérot este una dintre cele mai importante structuri rezonante din optică și fotonică. În forma sa cea mai simplă, este o regiune delimitată de două suprafețe reflectorizante, astfel încât lumina să se poată reflecta înainte și înapoi, formând rezonanțe de tipul undelor staționare. O analogie mecanică binecunoscută este o coardă de chitară care vibrează, așa cum se arată în ??. La fel cum doar anumite modele de vibrație sunt permise pe o coardă fixă, corespunzătoare unor lungimi de undă și frecvențe specifice (note muzicale), doar anumite moduri optice sunt suportate în interiorul unei cavități Fabry–Pérot.O cavitate Fabry–Pérot este una dintre cele mai importante structuri rezonante din optică și fotonică. În forma sa cea mai simplă, este o regiune delimitată de două suprafețe reflectorizante, astfel încât lumina să se poată reflecta înainte și înapoi, formând rezonanțe de tipul undelor staționare. O analogie mecanică binecunoscută este o coardă de chitară care vibrează, așa cum se arată în ??. La fel cum doar anumite modele de vibrație sunt permise pe o coardă fixă, corespunzătoare unor lungimi de undă și frecvențe specifice (note muzicale), doar anumite moduri optice sunt suportate în interiorul unei cavități Fabry–Pérot.
Varianta optică a acestei idei este ilustrată în ??. Lumina se reflectă în mod repetat între două interfețe, iar aceste reflexii multiple interferează una cu cealaltă. Atunci când faza ciclului complet este corectă, undele se adună în mod coerent și se creează un mod de rezonanță în interiorul cavității. Acest principiu simplu stă la baza unei game largi de dispozitive fotonice, inclusiv filtre optice, oglinzi dielectrice, interferometre și cavități laser.Varianta optică a acestei idei este ilustrată în ??. Lumina se reflectă în mod repetat între două interfețe, iar aceste reflexii multiple interferează una cu cealaltă. Atunci când faza ciclului complet este corectă, undele se adună în mod coerent și se creează un mod de rezonanță în interiorul cavității. Acest principiu simplu stă la baza unei game largi de dispozitive fotonice, inclusiv filtre optice, oglinzi dielectrice, interferometre și cavități laser.
Într-un rezonator Fabry–Pérot, sunt permise doar modurile optice a căror lungime de undă se potrivește cu dimensiunile cavității. În cazul incidenței normale, acest lucru se întâmplă atunci când condiția de rezonanță este...Într-un rezonator Fabry–Pérot, sunt permise doar modurile optice a căror lungime de undă se potrivește cu dimensiunile cavității. În cazul incidenței normale, acest lucru se întâmplă atunci când condiția de rezonanță este...
\(2nL = m\lambda\) \(2nL = m\lambda\)
unde \(n\) este indicele de refracție al regiunii cavității, \(L\) este lungimea cavității, \(\lambda\) este lungimea de undă, iar \(m\) este un număr întreg care reprezintă modul. În figură sunt prezentate trei moduri: modul fundamental (m = 1, albastru deschis), a doua armonică (m = 2, albastru) și a treia armonică (m = 3, albastru închis). Aceasta înseamnă că cavitatea suportă un set discret de soluții sub formă de unde staționare, și nu un continuum arbitrar de lungimi de undă.unde \(n\) este indicele de refracție al regiunii cavității, \(L\) este lungimea cavității, \(\lambda\) este lungimea de undă, iar \(m\) este un număr întreg care reprezintă modul. În figură sunt prezentate trei moduri: modul fundamental (m = 1, albastru deschis), a doua armonică (m = 2, albastru) și a treia armonică (m = 3, albastru închis). Aceasta înseamnă că cavitatea suportă un set discret de soluții sub formă de unde staționare, și nu un continuum arbitrar de lungimi de undă.
În mod echivalent, lungimile de undă permise pot fi exprimate astfel:În mod echivalent, lungimile de undă permise pot fi exprimate astfel:
\(\lambda_m = \dfrac{2nL}{m}\) \(\lambda_m = \dfrac{2nL}{m}\)
Prin urmare, modurile de ordin superior corespund unor valori întregi diferite ale parametrului \(m\), fiecare generând un model diferit al câmpului de rezonanță. Acesta este exact comportamentul sugerat de analogia undelor staționare și reprezintă motivul pentru care cavitățile Fabry–Pérot sunt utilizate pe scară largă ca rezonatori optici, elemente selective în funcție de lungimea de undă și cavități laser.Prin urmare, modurile de ordin superior corespund unor valori întregi diferite ale parametrului \(m\), fiecare generând un model diferit al câmpului de rezonanță. Acesta este exact comportamentul sugerat de analogia undelor staționare și reprezintă motivul pentru care cavitățile Fabry–Pérot sunt utilizate pe scară largă ca rezonatori optici, elemente selective în funcție de lungimea de undă și cavități laser.
În acest tutorial, folosim metoda domeniului temporal cu diferențe finite (FDTD) pentru a simula o cavitate simplă Fabry–Pérot unidimensională. Simulația include o sursă, două regiuni reflectorizante, o cavitate între ele și plane de detecție care înregistrează răspunsul optic (??). Prin rularea acestui model, veți putea observa modul în care un impuls cu bandă largă excită cavitatea, modul în care se formează undele staționare și modul în care spectrele transmise și reflectate dezvăluie modurile de rezonanță ale dispozitivului.În acest tutorial, folosim metoda domeniului temporal cu diferențe finite (FDTD) pentru a simula o cavitate simplă Fabry–Pérot unidimensională. Simulația include o sursă, două regiuni reflectorizante, o cavitate între ele și plane de detecție care înregistrează răspunsul optic (??). Prin rularea acestui model, veți putea observa modul în care un impuls cu bandă largă excită cavitatea, modul în care se formează undele staționare și modul în care spectrele transmise și reflectate dezvăluie modurile de rezonanță ale dispozitivului.
2. Crearea unei noi simulări.2. Crearea unei noi simulări.
Deschideți fereastra „Simulare nouă” și selectați categoria „Exemple FDTD” (??). Apoi, alegeți exemplul „Cavitatea Fabry–Pérot” (??). Aceasta va încărca interfața principală prezentată în ??.Deschideți fereastra „Simulare nouă” și selectați categoria „Exemple FDTD” (??). Apoi, alegeți exemplul „Cavitatea Fabry–Pérot” (??). Aceasta va încărca interfața principală prezentată în ??.
După încărcarea simulării, apare fereastra principală, așa cum se arată în ??. Structura este afișată în vizualizarea 3D, în cadrul tabului „Structura dispozitivului”. Această vizualizare prezintă toate componentele cheie ale simulării cavității Fabry–Pérot.După încărcarea simulării, apare fereastra principală, așa cum se arată în ??. Structura este afișată în vizualizarea 3D, în cadrul tabului „Structura dispozitivului”. Această vizualizare prezintă toate componentele cheie ale simulării cavității Fabry–Pérot.
În partea stângă, săgețile verzi reprezintă sursa FDTD, locul în care este introdus impulsul optic. Linia subțire de culoare violet care străbate structura reprezintă grila FDTD. În acest exemplu, simularea este, în esență, unidimensională, astfel încât grila apare ca o singură linie care traversează cavitatea.În partea stângă, săgețile verzi reprezintă sursa FDTD, locul în care este introdus impulsul optic. Linia subțire de culoare violet care străbate structura reprezintă grila FDTD. În acest exemplu, simularea este, în esență, unidimensională, astfel încât grila apare ca o singură linie care traversează cavitatea.
Imediat la dreapta sursei, planul violet reprezintă detectorul de intrare, care înregistrează câmpurile incidente și reflectate. În centrul structurii se află cele două regiuni reflectorizante care formează cavitatea Fabry–Pérot. În partea dreaptă, planul verde este detectorul de ieșire, care măsoară lumina transmisă după ce aceasta trece prin cavitate. Detectoarele nu afectează propagarea undei; ele înregistrează pur și simplu câmpul electromagnetic pe măsură ce acesta evoluează în timp.Imediat la dreapta sursei, planul violet reprezintă detectorul de intrare, care înregistrează câmpurile incidente și reflectate. În centrul structurii se află cele două regiuni reflectorizante care formează cavitatea Fabry–Pérot. În partea dreaptă, planul verde este detectorul de ieșire, care măsoară lumina transmisă după ce aceasta trece prin cavitate. Detectoarele nu afectează propagarea undei; ele înregistrează pur și simplu câmpul electromagnetic pe măsură ce acesta evoluează în timp.
În câteva momente, vom lansa simularea și vom observa modul în care lumina se propagă prin structură și interacționează cu cavitatea. Veți putea observa cum unda este parțial reflectată, cum o parte din ea pătrunde în cavitate și se acumulează între oglinzi și cum acest comportament este înregistrat de cele două detectoare, situate de o parte și de alta a structurii.În câteva momente, vom lansa simularea și vom observa modul în care lumina se propagă prin structură și interacționează cu cavitatea. Veți putea observa cum unda este parțial reflectată, cum o parte din ea pătrunde în cavitate și se acumulează între oglinzi și cum acest comportament este înregistrat de cele două detectoare, situate de o parte și de alta a structurii.
3. Lansarea simulării.3. Lansarea simulării.
După ce ați salvat simularea și ați analizat structura, faceți clic pe butonul „Execută” (▶) pentru a începe calculul. În timpul rulării simulării, puteți monitoriza progresul acesteia în fila „Terminal”, prezentată în ??. Aici sunt afișate informații precum pasul de timp, intervalul de lungimi de undă și sistemul utilizat. La începutul rulării, veți vedea un mesaj care spune Searching for OpenCL devices. Acestea sunt dispozitive de accelerare hardware care pot fi utilizate pentru a accelera simularea. Dacă este găsit un dispozitiv OpenCL adecvat, așa cum se arată în exemplul din figură, OghmaNano îl va utiliza automat și va rula simularea pe GPU, în loc de CPU.După ce ați salvat simularea și ați analizat structura, faceți clic pe butonul „Execută” (▶) pentru a începe calculul. În timpul rulării simulării, puteți monitoriza progresul acesteia în fila „Terminal”, prezentată în ??. Aici sunt afișate informații precum pasul de timp, intervalul de lungimi de undă și sistemul utilizat. La începutul rulării, veți vedea un mesaj care spune Searching for OpenCL devices. Acestea sunt dispozitive de accelerare hardware care pot fi utilizate pentru a accelera simularea. Dacă este găsit un dispozitiv OpenCL adecvat, așa cum se arată în exemplul din figură, OghmaNano îl va utiliza automat și va rula simularea pe GPU, în loc de CPU.
Când simularea s-a încheiat, accesați fila „Ieșire”, prezentată în ??. Aici veți găsi datele generate în timpul rulării. Ieșirile principale pentru acest tutorial sunt detector_0 și detector_1, care conțin semnalele înregistrate de cele două detectoare. De asemenea, puteți deschide device pentru a vizualiza geometria 3D și directorul snapshots/ pentru a vedea cum evoluează câmpurile electromagnetice în timp. Ar trebui să observați că această simulare se execută foarte rapid. Deoarece este o problemă 1D, timpul tipic de execuție este de doar câteva secunde. Dacă simularea durează semnificativ mai mult, consultați nota de mai sus despre salvarea simulării pe un dispozitiv de stocare local rapid.Când simularea s-a încheiat, accesați fila „Ieșire”, prezentată în ??. Aici veți găsi datele generate în timpul rulării. Ieșirile principale pentru acest tutorial sunt detector_0 și detector_1, care conțin semnalele înregistrate de cele două detectoare. De asemenea, puteți deschide device pentru a vizualiza geometria 3D și directorul snapshots/ pentru a vedea cum evoluează câmpurile electromagnetice în timp. Ar trebui să observați că această simulare se execută foarte rapid. Deoarece este o problemă 1D, timpul tipic de execuție este de doar câteva secunde. Dacă simularea durează semnificativ mai mult, consultați nota de mai sus despre salvarea simulării pe un dispozitiv de stocare local rapid.
5. Vizualizarea imaginilor instantanee ale câmpului electric.5. Vizualizarea imaginilor instantanee ale câmpului electric.
Deschideți directorul de ieșire snapshots/ (din fila „Ieșire”) și faceți dublu clic pentru a lansa vizualizatorul de imagini. Astfel, veți putea vizualiza rezultatele simulării în funcție de timp. Faceți clic o singură dată pe butonul „+” pentru a adăuga un set de date, apoi selectați Ey. În această simulare, câmpul este excitat în direcția y, astfel încât această componentă oferă cea mai directă vizualizare a propagării undei. Apoi, puteți utiliza bara de derulare pentru a parcurge timpul și a observa modul în care evoluează câmpul. Trei imagini reprezentative sunt prezentate în ??–??.Deschideți directorul de ieșire snapshots/ (din fila „Ieșire”) și faceți dublu clic pentru a lansa vizualizatorul de imagini. Astfel, veți putea vizualiza rezultatele simulării în funcție de timp. Faceți clic o singură dată pe butonul „+” pentru a adăuga un set de date, apoi selectați Ey. În această simulare, câmpul este excitat în direcția y, astfel încât această componentă oferă cea mai directă vizualizare a propagării undei. Apoi, puteți utiliza bara de derulare pentru a parcurge timpul și a observa modul în care evoluează câmpul. Trei imagini reprezentative sunt prezentate în ??–??.
În primele momente (panoul din stânga), se poate observa impulsul inițial cu bandă largă care intră în structură. Câmpul este încă localizat spațial, având o margine frontală ascuțită, corespunzătoare excitației inițiale. Pe măsură ce timpul trece (panoul din mijloc), impulsul interacționează cu zona cavității. Forma de undă devine mai structurată și se extinde în spațiu, indicând faptul că mai multe componente de frecvență se propagă cu faze diferite. Acesta este un semn distinctiv al reflexiei parțiale și al interferenței în interiorul structurii.În primele momente (panoul din stânga), se poate observa impulsul inițial cu bandă largă care intră în structură. Câmpul este încă localizat spațial, având o margine frontală ascuțită, corespunzătoare excitației inițiale. Pe măsură ce timpul trece (panoul din mijloc), impulsul interacționează cu zona cavității. Forma de undă devine mai structurată și se extinde în spațiu, indicând faptul că mai multe componente de frecvență se propagă cu faze diferite. Acesta este un semn distinctiv al reflexiei parțiale și al interferenței în interiorul structurii.
La momente ulterioare (panoul din dreapta), câmpul nu mai seamănă cu o singură undă care se propagă. În schimb, apare ca o suprapunere de unde cu frecvențe spațiale diferite. Acest comportament apare deoarece cavitatea amplifică selectiv anumite lungimi de undă, în timp ce altele sunt reflectate sau transmise. Rezultatul este un model complex de interferență, și nu o simplă undă staționară. Este important de menționat că, deoarece simularea este inițiată cu o undă cu bandă largă și este observată în domeniul temporal, rezonanța cavității nu apare imediat ca un mod clar de undă staționară. În schimb, ceea ce observați este evoluția tranzitorie către rezonanță, în care multiple reflexii și interferențe construiesc treptat componentele de frecvență care satisfac condiția cavității.La momente ulterioare (panoul din dreapta), câmpul nu mai seamănă cu o singură undă care se propagă. În schimb, apare ca o suprapunere de unde cu frecvențe spațiale diferite. Acest comportament apare deoarece cavitatea amplifică selectiv anumite lungimi de undă, în timp ce altele sunt reflectate sau transmise. Rezultatul este un model complex de interferență, și nu o simplă undă staționară. Este important de menționat că, deoarece simularea este inițiată cu o undă cu bandă largă și este observată în domeniul temporal, rezonanța cavității nu apare imediat ca un mod clar de undă staționară. În schimb, ceea ce observați este evoluția tranzitorie către rezonanță, în care multiple reflexii și interferențe construiesc treptat componentele de frecvență care satisfac condiția cavității.
6. Vizualizarea datelor de ieșire ale detectorului.6. Vizualizarea datelor de ieșire ale detectorului.
Revenind la fila „Ieșire” (vezi ??), veți observa două foldere de detectoare, Detector0 și Detector1, care apar ca niște mici pictograme cu senzori CCD. Detector0 este amplasat pe partea sursei cavității, în timp ce Detector1 este amplasat pe partea opusă, după ce lumina a trecut prin structură. Dacă faceți dublu clic pe Detector0, veți vedea conținutul prezentat în ??. În acest director se află două fișiere, lam_E.csv și power.csv. Momentan, deschideți power.csv, care afișează puterea care trece prin detector în funcție de timp. Rezultatul este prezentat în ??. Acesta este nivelul de putere înregistrat la detectorul de pe partea de intrare.Revenind la fila „Ieșire” (vezi ??), veți observa două foldere de detectoare, Detector0 și Detector1, care apar ca niște mici pictograme cu senzori CCD. Detector0 este amplasat pe partea sursei cavității, în timp ce Detector1 este amplasat pe partea opusă, după ce lumina a trecut prin structură. Dacă faceți dublu clic pe Detector0, veți vedea conținutul prezentat în ??. În acest director se află două fișiere, lam_E.csv și power.csv. Momentan, deschideți power.csv, care afișează puterea care trece prin detector în funcție de timp. Rezultatul este prezentat în ??. Acesta este nivelul de putere înregistrat la detectorul de pe partea de intrare.
Acum puteți repeta același proces pentru Detector1. Deschiderea fișierului power.csv din acel folder va afișa rezultatul prezentat în ??. În acest caz, semnalul transmis apare după o scurtă întârziere, corespunzătoare timpului necesar pentru ca impulsul să traverseze cavitatea. Comparativ cu semnalul de intrare, impulsul transmis este vizibil mai lin și mai regulat. Acest lucru reflectă faptul că cavitatea transmite preferențial o gamă mai restrânsă de componente de frecvență, în timp ce celelalte sunt reflectate. Ca urmare, semnalul de ieșire este, în esență, o versiune filtrată a impulsului original cu bandă largă.Acum puteți repeta același proces pentru Detector1. Deschiderea fișierului power.csv din acel folder va afișa rezultatul prezentat în ??. În acest caz, semnalul transmis apare după o scurtă întârziere, corespunzătoare timpului necesar pentru ca impulsul să traverseze cavitatea. Comparativ cu semnalul de intrare, impulsul transmis este vizibil mai lin și mai regulat. Acest lucru reflectă faptul că cavitatea transmite preferențial o gamă mai restrânsă de componente de frecvență, în timp ce celelalte sunt reflectate. Ca urmare, semnalul de ieșire este, în esență, o versiune filtrată a impulsului original cu bandă largă.
lam_E.csv și power.csv.Folderul de ieșire al Detector0 conține lam_E.csv și power.csv.
Acum putem trece de la semnalele din domeniul temporal la răspunsul din domeniul frecvenței. Semnalele prezentate anterior pot fi transformate Fourier pentru a obține conținutul spectral al luminii care trece prin fiecare detector. Datele din domeniul frecvenței pot fi găsite în fișierul lam_E.csv, atât în Detector0, cât și în Detector1.Acum putem trece de la semnalele din domeniul temporal la răspunsul din domeniul frecvenței. Semnalele prezentate anterior pot fi transformate Fourier pentru a obține conținutul spectral al luminii care trece prin fiecare detector. Datele din domeniul frecvenței pot fi găsite în fișierul lam_E.csv, atât în Detector0, cât și în Detector1.
Spectrul de intrare: Spectrul de pe partea de intrare este prezentat în ??. Acesta este spectrul înregistrat la detector, pe partea sursei din interiorul cavității. Caracteristica dominantă este un vârf puternic, centrat în jurul valorii de 400 nm, care corespunde conținutului spectral principal al impulsului injectat. Deoarece acest detector este poziționat înaintea cavității, spectrul înregistrat reprezintă în principal câmpul incident, deși poate conține și o contribuție mică provenită de la lumina reflectată de structură. În afara vârfului principal, semnalul devine slab, iar caracteristicile minore din aceste zone nu ar trebui interpretate în exces.Spectrul de intrare: Spectrul de pe partea de intrare este prezentat în ??. Acesta este spectrul înregistrat la detector, pe partea sursei din interiorul cavității. Caracteristica dominantă este un vârf puternic, centrat în jurul valorii de 400 nm, care corespunde conținutului spectral principal al impulsului injectat. Deoarece acest detector este poziționat înaintea cavității, spectrul înregistrat reprezintă în principal câmpul incident, deși poate conține și o contribuție mică provenită de la lumina reflectată de structură. În afara vârfului principal, semnalul devine slab, iar caracteristicile minore din aceste zone nu ar trebui interpretate în exces.
Spectrul de ieșire: Spectrul corespunzător de pe partea de ieșire este prezentat în ??. Similar cu spectrul de intrare, caracteristica dominantă este un vârf puternic în apropierea valorii de 400 nm, reflectând excitația primară a sistemului. Cu toate acestea, o caracteristică suplimentară este vizibilă pe partea cu lungime de undă mai mare a acestui vârf: un mic umăr în jurul valorii de 500 nm. Această caracteristică rezultă din răspunsul cavității Fabry–Pérot, care transmite preferențial anumite lungimi de undă. Deoarece sursa nu este centrată pe această rezonanță, caracteristica legată de cavitate apare doar ca o contribuție secundară mai slabă, și nu ca un vârf dominant.Spectrul de ieșire: Spectrul corespunzător de pe partea de ieșire este prezentat în ??. Similar cu spectrul de intrare, caracteristica dominantă este un vârf puternic în apropierea valorii de 400 nm, reflectând excitația primară a sistemului. Cu toate acestea, o caracteristică suplimentară este vizibilă pe partea cu lungime de undă mai mare a acestui vârf: un mic umăr în jurul valorii de 500 nm. Această caracteristică rezultă din răspunsul cavității Fabry–Pérot, care transmite preferențial anumite lungimi de undă. Deoarece sursa nu este centrată pe această rezonanță, caracteristica legată de cavitate apare doar ca o contribuție secundară mai slabă, și nu ca un vârf dominant.
Raportul semnal de intrare/semnal de ieșire: spectrele prezentate mai sus sunt dominate de profilul spectral al sursei, ceea ce face dificilă observarea clară a efectului cavității. Pentru a face răspunsul cavității mai vizibil, trebuie să eliminăm, pe cât posibil, influența spectrului sursei. Facem acest lucru împărțind semnalul de ieșire la semnalul de intrare, normalizând astfel efectiv câmpul transmis prin câmpul incident. Deoarece puterea este proporțională cu \(|E|^2\), obținem o funcție de transmisie aproximativă a structurii: \(T(\lambda) = \frac{|E_{\mathrm{output}}(\lambda)|^2}{|E_{\mathrm{input}}(\lambda)|^2}\). Rezultatul este prezentat în ??.Raportul semnal de intrare/semnal de ieșire: spectrele prezentate mai sus sunt dominate de profilul spectral al sursei, ceea ce face dificilă observarea clară a efectului cavității. Pentru a face răspunsul cavității mai vizibil, trebuie să eliminăm, pe cât posibil, influența spectrului sursei. Facem acest lucru împărțind semnalul de ieșire la semnalul de intrare, normalizând astfel efectiv câmpul transmis prin câmpul incident. Deoarece puterea este proporțională cu \(|E|^2\), obținem o funcție de transmisie aproximativă a structurii: \(T(\lambda) = \frac{|E_{\mathrm{output}}(\lambda)|^2}{|E_{\mathrm{input}}(\lambda)|^2}\). Rezultatul este prezentat în ??.
Această procedură nu elimină perfect contribuția sursei, dar reduce semnificativ influența acesteia. Ca urmare, caracteristicile asociate cavității devin mult mai evidente. În special, rezonanța din jurul valorii de 500 nm, care apare inițial doar ca un vârf slab în spectrul brut, este acum clar amplificată în rezultatul normalizat. Trebuie menționat că, atunci când semnalul de intrare este foarte mic, raportul poate deveni mare și zgomotos. Aceste caracteristici nu sunt rezonanțe fizice, ci apar ca urmare a împărțirii la un număr mic. Pentru un spectru de transmisie mai clar, o simulare de referință separată, fără cavitate, poate fi utilizată pentru normalizare, dar acest lucru nu este necesar pentru a observa efectul principal aici.Această procedură nu elimină perfect contribuția sursei, dar reduce semnificativ influența acesteia. Ca urmare, caracteristicile asociate cavității devin mult mai evidente. În special, rezonanța din jurul valorii de 500 nm, care apare inițial doar ca un vârf slab în spectrul brut, este acum clar amplificată în rezultatul normalizat. Trebuie menționat că, atunci când semnalul de intrare este foarte mic, raportul poate deveni mare și zgomotos. Aceste caracteristici nu sunt rezonanțe fizice, ci apar ca urmare a împărțirii la un număr mic. Pentru un spectru de transmisie mai clar, o simulare de referință separată, fără cavitate, poate fi utilizată pentru normalizare, dar acest lucru nu este necesar pentru a observa efectul principal aici.
7. Efectuarea de experimente cu diferite dimensiuni ale cavității.7. Efectuarea de experimente cu diferite dimensiuni ale cavității.
Pentru a analiza modul în care comportamentul de tip Fabry–Pérot depinde de structura sa, faceți clic dreapta pe una dintre oglinzile cavității și selectați „Editare obiect”, așa cum se arată în ??. Aceasta va deschide editorul de obiecte, unde geometria cavității poate fi controlată, așa cum se arată în ??. În această simulare, cavitatea este formată din două oglinzi subțiri, fiecare având o grosime de 10 nm, separate printr-un spațiu de 250 nm. În loc să definească două obiecte independente, OghmaNano utilizează o funcție de replicare: se definește un singur obiect, care este apoi repetat de-a lungul unei direcții alese. În acest caz, oglinda este duplicată de-a lungul axei z. Acest lucru este controlat de câmpul „Număr de obiecte”, care este setat la 2 în direcția z. Parametrul „pas” definește apoi distanța dintre copiile succesive ale obiectului. Aici, pasul în direcția z este setat la 260 nm. Această valoare include atât spațiul dintre oglinzi, cât și grosimea primei oglinzi. Deoarece fiecare oglindă are o grosime de 10 nm, spațiul fizic dintre cele două oglinzi este de \(260 - 10 = 250\) nm, ceea ce definește lungimea cavității. Această construcție permite controlul consistent al ambelor oglinzi prin editarea unui singur obiect.Pentru a analiza modul în care comportamentul de tip Fabry–Pérot depinde de structura sa, faceți clic dreapta pe una dintre oglinzile cavității și selectați „Editare obiect”, așa cum se arată în ??. Aceasta va deschide editorul de obiecte, unde geometria cavității poate fi controlată, așa cum se arată în ??. În această simulare, cavitatea este formată din două oglinzi subțiri, fiecare având o grosime de 10 nm, separate printr-un spațiu de 250 nm. În loc să definească două obiecte independente, OghmaNano utilizează o funcție de replicare: se definește un singur obiect, care este apoi repetat de-a lungul unei direcții alese. În acest caz, oglinda este duplicată de-a lungul axei z. Acest lucru este controlat de câmpul „Număr de obiecte”, care este setat la 2 în direcția z. Parametrul „pas” definește apoi distanța dintre copiile succesive ale obiectului. Aici, pasul în direcția z este setat la 260 nm. Această valoare include atât spațiul dintre oglinzi, cât și grosimea primei oglinzi. Deoarece fiecare oglindă are o grosime de 10 nm, spațiul fizic dintre cele două oglinzi este de \(260 - 10 = 250\) nm, ceea ce definește lungimea cavității. Această construcție permite controlul consistent al ambelor oglinzi prin editarea unui singur obiect.
To change the cavity length, modify the z-step from 260 nm to 360 nm in the object editor. This increases the mirror-to-mirror spacing from 250 nm to 350 nm. After applying this change, the structure should appear as shown in ??, where the cavity region is visibly larger. The resonant wavelengths of a Fabry–Pérot cavity are determined by the round-trip phase condition, \[ 2 n L = m \lambda, \] where \(n\) is the refractive index inside the cavity, \(L\) is the cavity length, and \(m\) is an integer mode number. Rearranging this gives \[ \lambda = \frac{2 n L}{m}. \]
În structura inițială, cu \(L = 250\) nm și \(n \approx 1\), modul fundamental (\(m=1\)) apare la \[ \lambda \approx 2 \times 1 \times 250 = 500\ \text{nm}. \]. După creșterea lungimii cavității la \(L = 350\) nm, lungimea de undă corespunzătoare devine \[ \lambda \approx 2 \times 1 \times 350 = 700\ \text{nm}. \]. Aceasta este deplasarea așteptată a rezonanței dominante a cavității.În structura inițială, cu \(L = 250\) nm și \(n \approx 1\), modul fundamental (\(m=1\)) apare la \[ \lambda \approx 2 \times 1 \times 250 = 500\ \text{nm}. \]. După creșterea lungimii cavității la \(L = 350\) nm, lungimea de undă corespunzătoare devine \[ \lambda \approx 2 \times 1 \times 350 = 700\ \text{nm}. \]. Aceasta este deplasarea așteptată a rezonanței dominante a cavității.
Acum, reluați simularea și analizați spectrul rezultat obținut de la Detector1. Rezultatul este prezentat în ??. Ar trebui să observați că caracteristica principală legată de cavitate s-a deplasat de la aproximativ 500 nm la o valoare mai apropiată de 700 nm, în concordanță cu modelul simplu prezentat mai sus.Acum, reluați simularea și analizați spectrul rezultat obținut de la Detector1. Rezultatul este prezentat în ??. Ar trebui să observați că caracteristica principală legată de cavitate s-a deplasat de la aproximativ 500 nm la o valoare mai apropiată de 700 nm, în concordanță cu modelul simplu prezentat mai sus.
Pe lângă rezonanța principală, veți observa și prezența altor moduri, mai slabe. Acestea corespund soluțiilor de ordin superior ale condiției Fabry–Pérot (\(m = 2, 3, \dots\)). De exemplu, atunci când \(m=2\), lungimea de undă este de aproximativ \(\lambda = 2 n L / 2 = nL\), ceea ce duce la un mod cu o lungime de undă mai scurtă. Deoarece excitația este în bandă largă, mai multe valori ale lui \(m\) pot fi excitate slab, ceea ce duce la apariția mai multor vârfuri în spectru. Cu toate acestea, intensitatea lor depinde de cât de bine se suprapun cu conținutul spectral al sursei și de cât de eficient se propagă prin oglinzi.Pe lângă rezonanța principală, veți observa și prezența altor moduri, mai slabe. Acestea corespund soluțiilor de ordin superior ale condiției Fabry–Pérot (\(m = 2, 3, \dots\)). De exemplu, atunci când \(m=2\), lungimea de undă este de aproximativ \(\lambda = 2 n L / 2 = nL\), ceea ce duce la un mod cu o lungime de undă mai scurtă. Deoarece excitația este în bandă largă, mai multe valori ale lui \(m\) pot fi excitate slab, ceea ce duce la apariția mai multor vârfuri în spectru. Cu toate acestea, intensitatea lor depinde de cât de bine se suprapun cu conținutul spectral al sursei și de cât de eficient se propagă prin oglinzi.
9. Extinderea la 2D.9. Extinderea la 2D.
Până acum, am analizat o cavitate Fabry–Pérot unidimensională, în care câmpurile variază doar de-a lungul direcției de propagare. Unul dintre avantajele metodei Finite-Difference Time-Domain (FDTD) este că aceasta poate fi extinsă în mod natural la dimensiuni superioare. În această secțiune, extindem simularea la două dimensiuni și observăm modul în care se modifică comportamentul câmpului.Până acum, am analizat o cavitate Fabry–Pérot unidimensională, în care câmpurile variază doar de-a lungul direcției de propagare. Unul dintre avantajele metodei Finite-Difference Time-Domain (FDTD) este că aceasta poate fi extinsă în mod natural la dimensiuni superioare. În această secțiune, extindem simularea la două dimensiuni și observăm modul în care se modifică comportamentul câmpului.
Pentru a face acest lucru, deschideți fila „Optic” (??) și lansați editorul de rețele optice. În editorul de rețele (??), activați dimensiunea x, astfel încât simularea să calculeze variațiile atât pe axa x, cât și pe axa z. După aplicarea acestei modificări, închideți editorul și reporniți simularea.Pentru a face acest lucru, deschideți fila „Optic” (??) și lansați editorul de rețele optice. În editorul de rețele (??), activați dimensiunea x, astfel încât simularea să calculeze variațiile atât pe axa x, cât și pe axa z. După aplicarea acestei modificări, închideți editorul și reporniți simularea.
Este important de menționat că activarea unei dimensiuni spațiale suplimentare crește semnificativ costul computațional. Timpul de execuție poate crește cu până la o magnitudine (de obicei, de până la 10 ori mai mult), deoarece numărul de puncte de grilă și actualizările câmpului cresc rapid odată cu creșterea dimensionalității. Aceasta este o caracteristică generală a metodei FDTD: creșterea realismului fizic implică un efort computațional mai mare.Este important de menționat că activarea unei dimensiuni spațiale suplimentare crește semnificativ costul computațional. Timpul de execuție poate crește cu până la o magnitudine (de obicei, de până la 10 ori mai mult), deoarece numărul de puncte de grilă și actualizările câmpului cresc rapid odată cu creșterea dimensionalității. Aceasta este o caracteristică generală a metodei FDTD: creșterea realismului fizic implică un efort computațional mai mare.
După finalizarea simulării, deschideți directorul snapshots/. Exemple de rezultate sunt prezentate în ??–??. Folosind glisorul, puteți parcurge timpul și observați cum se propagă unda din sursă, cum se răspândește lateral și cum interacționează cu cavitatea înainte de a ajunge la detector.După finalizarea simulării, deschideți directorul snapshots/. Exemple de rezultate sunt prezentate în ??–??. Folosind glisorul, puteți parcurge timpul și observați cum se propagă unda din sursă, cum se răspândește lateral și cum interacționează cu cavitatea înainte de a ajunge la detector.
Spre deosebire de cazul unidimensional, frontul de undă nu mai este plan. În schimb, acesta se răspândește lateral, generând fronturi de undă curbe și modele complexe de interferență. Aceasta înseamnă că lumina poate călători prin cavitate pe mai multe traiectorii, nu doar direct între cele două oglinzi. Ca urmare, lungimea efectivă a traiectoriei optice nu mai este pur și simplu lungimea geometrică a cavității.Spre deosebire de cazul unidimensional, frontul de undă nu mai este plan. În schimb, acesta se răspândește lateral, generând fronturi de undă curbe și modele complexe de interferență. Aceasta înseamnă că lumina poate călători prin cavitate pe mai multe traiectorii, nu doar direct între cele două oglinzi. Ca urmare, lungimea efectivă a traiectoriei optice nu mai este pur și simplu lungimea geometrică a cavității.
Într-o dimensiune, condiția de rezonanță este:Într-o dimensiune, condiția de rezonanță este:
\(2nL = m\lambda\) \(2nL = m\lambda\)
Cu toate acestea, în două dimensiuni, unda se poate propaga sub un anumit unghi. Dacă o rază se deplasează sub un unghi \(\theta\) față de normală, lungimea traiectoriei devineCu toate acestea, în două dimensiuni, unda se poate propaga sub un anumit unghi. Dacă o rază se deplasează sub un unghi \(\theta\) față de normală, lungimea traiectoriei devine
\(L_{\mathrm{eff}} = \frac{L}{\cos\theta}\) \(L_{\mathrm{eff}} = \frac{L}{\cos\theta}\)
iar condiția de rezonanță este modificată astfel:iar condiția de rezonanță este modificată astfel:
\(2n \frac{L}{\cos\theta} = m\lambda\) \(2n \frac{L}{\cos\theta} = m\lambda\)
Deoarece \(\cos\theta\) < 1\), the effective cavity length is larger than the physical length. This shifts the resonance to longer wavelengths, which explains why the peak in the 2D simulation appears around 600 nm în loc de valoarea prezisă de modelul simplu 1D.??). Deoarece \(\cos\theta\) < 1\), the effective cavity length is larger than the physical length. This shifts the resonance to longer wavelengths, which explains why the peak in the 2D simulation appears around 600 nm în loc de valoarea prezisă de modelul simplu 1D.??).
Acest lucru evidențiază un rezultat important: deși simulările unidimensionale surprind principiile de bază ale fizicii Fabry–Pérot, simulările multidimensionale introduc efecte suplimentare, cum ar fi propagarea în funcție de unghi, difracția și structura modurilor spațiale. Aceste efecte sunt esențiale pentru înțelegerea sistemelor optice reale, în care lumina rareori se propagă exclusiv într-o singură dimensiune.Acest lucru evidențiază un rezultat important: deși simulările unidimensionale surprind principiile de bază ale fizicii Fabry–Pérot, simulările multidimensionale introduc efecte suplimentare, cum ar fi propagarea în funcție de unghi, difracția și structura modurilor spațiale. Aceste efecte sunt esențiale pentru înțelegerea sistemelor optice reale, în care lumina rareori se propagă exclusiv într-o singură dimensiune.