Acasă Exemple Capturi de ecran Manual de utilizare Logo-ul Bluesky YouTube ☰
OghmaNano Platformă de simulare multifizică pentru dispozitive optoelectronice și sisteme fotonice. DESCARCĂ Ghid de utilizare rapidă

Condiții la limită în metoda FDTD.Condiții la limită în metoda FDTD.

1. Introducere1. Introducere

În simulările bazate pe metoda diferențelor finite în domeniul timpului (FDTD), condițiile de frontieră definesc modul în care câmpurile electromagnetice se comportă la limitele exterioare ale domeniului de calcul. În termeni fizici, acestea determină ce se întâmplă atunci când o undă atinge marginea celulei de simulare. Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte ale unui model FDTD, deoarece domeniul numeric este întotdeauna finit, în timp ce problema fizică reprezintă adesea propagarea într-un spațiu deschis, structuri repetitive sau cavități închise. Prin urmare, rolul condiției de frontieră este de a impune continuarea matematică corectă a câmpurilor dincolo de grila trunchiată.În simulările bazate pe metoda diferențelor finite în domeniul timpului (FDTD), condițiile de frontieră definesc modul în care câmpurile electromagnetice se comportă la limitele exterioare ale domeniului de calcul. În termeni fizici, acestea determină ce se întâmplă atunci când o undă atinge marginea celulei de simulare. Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte ale unui model FDTD, deoarece domeniul numeric este întotdeauna finit, în timp ce problema fizică reprezintă adesea propagarea într-un spațiu deschis, structuri repetitive sau cavități închise. Prin urmare, rolul condiției de frontieră este de a impune continuarea matematică corectă a câmpurilor dincolo de grila trunchiată.

Dacă o condiție la limită este aleasă în mod necorespunzător, undele se reflectă înapoi în rețea, interferează cu soluția fizică și pot genera artefacte puternice sub formă de unde staționare. În cel mai rău caz, energia rămâne captivă în volumul de simulare, iar distribuția câmpului calculată nu mai reprezintă dispozitivul dorit. Acest lucru este deosebit de important în structurile fotonice deschise, în problemele de împrăștiere, în sistemele de emisie și în calculele de răspuns impulsional, unde undele care se propagă trebuie să părăsească domeniul în mod clar. În schimb, în structurile periodice, comportamentul corect nu este absorbția, ci repetiția, și în unele probleme de testare este de dorit să se fixeze câmpurile în mod explicit la limită. Prin urmare, alegerea condiției la limită trebuie să corespundă cu fizica modelului.Dacă o condiție la limită este aleasă în mod necorespunzător, undele se reflectă înapoi în rețea, interferează cu soluția fizică și pot genera artefacte puternice sub formă de unde staționare. În cel mai rău caz, energia rămâne captivă în volumul de simulare, iar distribuția câmpului calculată nu mai reprezintă dispozitivul dorit. Acest lucru este deosebit de important în structurile fotonice deschise, în problemele de împrăștiere, în sistemele de emisie și în calculele de răspuns impulsional, unde undele care se propagă trebuie să părăsească domeniul în mod clar. În schimb, în structurile periodice, comportamentul corect nu este absorbția, ci repetiția, și în unele probleme de testare este de dorit să se fixeze câmpurile în mod explicit la limită. Prin urmare, alegerea condiției la limită trebuie să corespundă cu fizica modelului.

Din punct de vedere matematic, ecuațiile lui Maxwell, exprimate sub formă de operatori curlici, sunt rezolvate pe o grilă Yee finită. Pentru o regiune izotropă fără surse, acestea pot fi scrise astfel:Din punct de vedere matematic, ecuațiile lui Maxwell, exprimate sub formă de operatori curlici, sunt rezolvate pe o grilă Yee finită. Pentru o regiune izotropă fără surse, acestea pot fi scrise astfel:

\[ \mu \frac{\partial \mathbf{H}}{\partial t} = - \nabla \times \mathbf{E}, \qquad \varepsilon \frac{\partial \mathbf{E}}{\partial t} + \sigma \mathbf{E} = \nabla \times \mathbf{H}. \] \[ \mu \frac{\partial \mathbf{H}}{\partial t} = - \nabla \times \mathbf{E}, \qquad \varepsilon \frac{\partial \mathbf{E}}{\partial t} + \sigma \mathbf{E} = \nabla \times \mathbf{H}. \]

Ecuațiile de actualizare a valorilor în interiorul domeniului decurg direct din aceste relații, dar la celulele exterioare, șablonul depășește limitele rețelei definite. Condiția de frontieră oferă informațiile lipsă necesare pentru a finaliza actualizarea. În practică, acest lucru înseamnă că fiecărei fețe exterioare a cutiei de simulare trebuie să i se atribuie o regulă numerică care să determine dacă câmpurile tangențiale sunt fixate, absorbite, aplicate periodic sau atenuate printr-un strat absorbant adecvat.Ecuațiile de actualizare a valorilor în interiorul domeniului decurg direct din aceste relații, dar la celulele exterioare, șablonul depășește limitele rețelei definite. Condiția de frontieră oferă informațiile lipsă necesare pentru a finaliza actualizarea. În practică, acest lucru înseamnă că fiecărei fețe exterioare a cutiei de simulare trebuie să i se atribuie o regulă numerică care să determine dacă câmpurile tangențiale sunt fixate, absorbite, aplicate periodic sau atenuate printr-un strat absorbant adecvat.

În OghmaNano, condițiile limită sunt configurate din butonul „Condiții limită” din bara de instrumente „Optică” (vezi Figura ??). Editorul corespunzător (vezi Figura ??) permite atribuirea unei condiții diferite fiecărei fețe exterioare a regiunii FDTD. Tipuri de condiții limită disponibile sunt Dirichlet, Mur ABC, periodică și PML.În OghmaNano, condițiile limită sunt configurate din butonul „Condiții limită” din bara de instrumente „Optică” (vezi Figura ??). Editorul corespunzător (vezi Figura ??) permite atribuirea unei condiții diferite fiecărei fețe exterioare a regiunii FDTD. Tipuri de condiții limită disponibile sunt Dirichlet, Mur ABC, periodică și PML.

Cele șase limite selectabile corespund celor șase fețe ale cutiei de simulare carteziană. În configurația implicită de vizualizare utilizată de OghmaNano, \(y_0\) reprezintă fața superioară a regiunii de simulare, \(y_1\) reprezintă fața inferioară, \(x_0\) reprezintă fața din stânga, \(x_1\) reprezintă fața din dreapta, \(z_0\) reprezintă fața cea mai apropiată de utilizator, iar \(z_1\) reprezintă fața cea mai îndepărtată de utilizator. Maparea direcțională este ilustrată în Figura ??.Cele șase limite selectabile corespund celor șase fețe ale cutiei de simulare carteziană. În configurația implicită de vizualizare utilizată de OghmaNano, \(y_0\) reprezintă fața superioară a regiunii de simulare, \(y_1\) reprezintă fața inferioară, \(x_0\) reprezintă fața din stânga, \(x_1\) reprezintă fața din dreapta, \(z_0\) reprezintă fața cea mai apropiată de utilizator, iar \(z_1\) reprezintă fața cea mai îndepărtată de utilizator. Maparea direcțională este ilustrată în Figura ??.

OghmaNano optical ribbon showing the Boundary Conditions button used to open the FDTD boundary-condition editor
Deschiderea editorului de condiții la limită FDTD din bara de instrumente „Optic”.Deschiderea editorului de condiții la limită FDTD din bara de instrumente „Optic”.
OghmaNano boundary-condition editor showing configurable boundary types for y0, y1, x0, x1, z0, and z1, together with PML depth controls
Editorul de condiții la limită este utilizat pentru a defini modul în care este aplicată metoda FDTD pe fiecare față exterioară a zonei de simulare.Editorul de condiții la limită este utilizat pentru a defini modul în care este aplicată metoda FDTD pe fiecare față exterioară a zonei de simulare.
3D view of the FDTD simulation region indicating the x, y, and z directions used to assign x0/x1, y0/y1, and z0/z1 boundary faces
Convenția de orientare utilizată pentru atribuirea condițiilor la limită în metoda FDTD. În vizualizarea implicită, \(y_0\) reprezintă fața superioară, \(y_1\) fața inferioară, \(x_0\) fața din stânga, \(x_1\) fața din dreapta, \(z_0\) fața cea mai apropiată de utilizator și \(z_1\) fața cea mai îndepărtată.Convenția de orientare utilizată pentru atribuirea condițiilor la limită în metoda FDTD. În vizualizarea implicită, \(y_0\) reprezintă fața superioară, \(y_1\) fața inferioară, \(x_0\) fața din stânga, \(x_1\) fața din dreapta, \(z_0\) fața cea mai apropiată de utilizator și \(z_1\) fața cea mai îndepărtată.

Editorul de condiții la limită atribuie o regulă fiecăreia dintre aceste șase fețe, în mod independent. Acest lucru permite construirea de domenii mixte, de exemplu, cu limite periodice în direcțiile laterale și limite absorbante în direcția de propagare, sau cu PML pe toate fețele pentru radiație în spațiul liber. Atunci când este selectat PML, este disponibil un parametru suplimentar de adâncime pentru acea față. Această adâncime este exprimată în celule de rețea și determină câte straturi FDTD exterioare sunt rezervate pentru mediul absorbant.Editorul de condiții la limită atribuie o regulă fiecăreia dintre aceste șase fețe, în mod independent. Acest lucru permite construirea de domenii mixte, de exemplu, cu limite periodice în direcțiile laterale și limite absorbante în direcția de propagare, sau cu PML pe toate fețele pentru radiație în spațiul liber. Atunci când este selectat PML, este disponibil un parametru suplimentar de adâncime pentru acea față. Această adâncime este exprimată în celule de rețea și determină câte straturi FDTD exterioare sunt rezervate pentru mediul absorbant.

2. Editor pentru condiții la limită2. Editor pentru condiții la limită

Editorul de condiții la limită oferă un control separat pentru fețele \(y_{\min}\), \(y_{\max}\), \(x_{\min}\), \(x_{\max}\), \(z_{\min}\) și \(z_{\max}\), care corespund, respectiv, cu \(y_0\), \(y_1\), \(x_0\), \(x_1\), \(z_0\) și \(z_1\) în conformitate cu convenția de direcție prezentată în Figura ??. Pentru fiecare față, opțiunea selectată determină modul în care câmpurile electrice și magnetice tangențiale sunt actualizate la marginea exterioară a rețelei.Editorul de condiții la limită oferă un control separat pentru fețele \(y_{\min}\), \(y_{\max}\), \(x_{\min}\), \(x_{\max}\), \(z_{\min}\) și \(z_{\max}\), care corespund, respectiv, cu \(y_0\), \(y_1\), \(x_0\), \(x_1\), \(z_0\) și \(z_1\) în conformitate cu convenția de direcție prezentată în Figura ??. Pentru fiecare față, opțiunea selectată determină modul în care câmpurile electrice și magnetice tangențiale sunt actualizate la marginea exterioară a rețelei.

3. Condiție la limită de tip Dirichlet.3. Condiție la limită de tip Dirichlet.

O condiție limită de tip Dirichlet fixează valoarea câmpului pe frontieră la o valoare prestabilită. În cazul utilizării celei mai comune metode FDTD, această valoare este zero, astfel încât frontiera impune...O condiție limită de tip Dirichlet fixează valoarea câmpului pe frontieră la o valoare prestabilită. În cazul utilizării celei mai comune metode FDTD, această valoare este zero, astfel încât frontiera impune...

\[ \mathbf{E}_{\mathrm{tan}} = 0 \qquad \text{on the selected face,} \] \[ \mathbf{E}_{\mathrm{tan}} = 0 \qquad \text{on the selected face,} \]

Prin urmare, limita respectivă funcționează ca un perete care reflectă perfect câmpul electric, iar orice undă care iese este reflectată înapoi în zona de simulare.Prin urmare, limita respectivă funcționează ca un perete care reflectă perfect câmpul electric, iar orice undă care iese este reflectată înapoi în zona de simulare.

3. Condiția la limită Mur ABC.3. Condiția la limită Mur ABC.

Condițiile limită de tip „absorbant” sunt concepute pentru a reduce reflexia, aproximând comportamentul unei unde care se propagă spre exterior, la marginea domeniului de calcul. Ideea este de a satisface o ecuație a undei unidirecționale, normală pe limita, astfel încât energia care părăsește grila să continue să se propage spre exterior, în loc să se reflecte înapoi.Condițiile limită de tip „absorbant” sunt concepute pentru a reduce reflexia, aproximând comportamentul unei unde care se propagă spre exterior, la marginea domeniului de calcul. Ideea este de a satisface o ecuație a undei unidirecționale, normală pe limita, astfel încât energia care părăsește grila să continue să se propage spre exterior, în loc să se reflecte înapoi.

Pentru o undă unidimensională care se propagă în direcția \(+x\), relația exactă pentru unda emisă este:Pentru o undă unidimensională care se propagă în direcția \(+x\), relația exactă pentru unda emisă este:

\[ \frac{\partial u}{\partial x} + \frac{1}{c}\frac{\partial u}{\partial t}=0. \] \[ \frac{\partial u}{\partial x} + \frac{1}{c}\frac{\partial u}{\partial t}=0. \]

Prima condiție la limită de absorbție de ordinul întâi, propusă de Mur, este obținută prin discretizarea acestei ecuații pe grila FDTD. Pe limita din stânga, se utilizează o formă standard.Prima condiție la limită de absorbție de ordinul întâi, propusă de Mur, este obținută prin discretizarea acestei ecuații pe grila FDTD. Pe limita din stânga, se utilizează o formă standard.

\[ u_0^{n+1} = u_1^{n} + \frac{c\Delta t-\Delta x}{c\Delta t+\Delta x} \left( u_1^{n+1}-u_0^{n} \right), \] \[ u_0^{n+1} = u_1^{n} + \frac{c\Delta t-\Delta x}{c\Delta t+\Delta x} \left( u_1^{n+1}-u_0^{n} \right), \]

pe partea opusă se observă o expresie similară. Aici, \(u_i^n\) reprezintă câmpul la indicele spațial \(i\) și indicele temporal \(n\), \(\Delta x\) este distanța dintre punctele rețelei, iar \(\Delta t\) este pasul temporal FDTD.pe partea opusă se observă o expresie similară. Aici, \(u_i^n\) reprezintă câmpul la indicele spațial \(i\) și indicele temporal \(n\), \(\Delta x\) este distanța dintre punctele rețelei, iar \(\Delta t\) este pasul temporal FDTD.

Condițiile la limită de tip Mur sunt eficiente din punct de vedere computațional și necesită foarte puțină memorie suplimentară, ceea ce le face atractive pentru simulări simple sau calcule preliminare. Ele încearcă să aproximeze o undă care se propagă spre exterior, astfel încât energia să poată părăsi domeniul de simulare, în loc să se reflecte de la limita exterioară.Condițiile la limită de tip Mur sunt eficiente din punct de vedere computațional și necesită foarte puțină memorie suplimentară, ceea ce le face atractive pentru simulări simple sau calcule preliminare. Ele încearcă să aproximeze o undă care se propagă spre exterior, astfel încât energia să poată părăsi domeniul de simulare, în loc să se reflecte de la limita exterioară.

Deoarece condiția Mur este doar o aproximare, o anumită reflexie persistă întotdeauna. Precizia scade în cazul incidenței oblice, al impulsurilor cu bandă largă și al câmpurilor complexe de împrăștiere multidimensionale. Prin urmare, limitele Mur sunt cele mai potrivite pentru problemele simple de propagare, în care undele se apropie de limită aproximativ perpendicular pe suprafață și nu este necesară o precizie foarte mare.Deoarece condiția Mur este doar o aproximare, o anumită reflexie persistă întotdeauna. Precizia scade în cazul incidenței oblice, al impulsurilor cu bandă largă și al câmpurilor complexe de împrăștiere multidimensionale. Prin urmare, limitele Mur sunt cele mai potrivite pentru problemele simple de propagare, în care undele se apropie de limită aproximativ perpendicular pe suprafață și nu este necesară o precizie foarte mare.

Pentru simulări optice complexe, structuri radiante sau situații în care undele lovesc granița din mai multe unghiuri, ar trebui utilizate în schimb straturi perfect adaptate (PML). Granițele PML introduc o zonă absorbantă care elimină undele care se propagă mult mai eficient și cu o reflexie semnificativ mai mică decât în cazul condițiilor Mur.Pentru simulări optice complexe, structuri radiante sau situații în care undele lovesc granița din mai multe unghiuri, ar trebui utilizate în schimb straturi perfect adaptate (PML). Granițele PML introduc o zonă absorbantă care elimină undele care se propagă mult mai eficient și cu o reflexie semnificativ mai mică decât în cazul condițiilor Mur.

4. Condiție de frontieră periodică.4. Condiție de frontieră periodică.

O condiție de frontieră periodică identifică o față a regiunii de simulare cu fața opusă, astfel încât câmpul care iese dintr-o parte să reintre prin cealaltă. Aceasta este o abordare adecvată atunci când structura fizică se repetă în mod indefinit în spațiu, iar celula de calcul reprezintă o singură celulă unitară a acelei geometrii repetitive.O condiție de frontieră periodică identifică o față a regiunii de simulare cu fața opusă, astfel încât câmpul care iese dintr-o parte să reintre prin cealaltă. Aceasta este o abordare adecvată atunci când structura fizică se repetă în mod indefinit în spațiu, iar celula de calcul reprezintă o singură celulă unitară a acelei geometrii repetitive.

În forma sa cea mai simplă, periodicitatea impune...În forma sa cea mai simplă, periodicitatea impune...

\[ \mathbf{E}(x+L_x,y,z,t)=\mathbf{E}(x,y,z,t), \qquad \mathbf{H}(x+L_x,y,z,t)=\mathbf{H}(x,y,z,t), \] \[ \mathbf{E}(x+L_x,y,z,t)=\mathbf{E}(x,y,z,t), \qquad \mathbf{H}(x+L_x,y,z,t)=\mathbf{H}(x,y,z,t), \]

În mod similar, în direcțiile \(y\) sau \(z\), atunci când aceste limite sunt definite ca fiind periodice. Din punct de vedere numeric, valorile câmpului necesare imediat dincolo de o latură a domeniului sunt preluate de pe latura opusă. Prin urmare, fețele opuse trebuie tratate ca un set pereche. Din punct de vedere fizic, acest lucru înseamnă că soluția nu corespunde unui obiect izolat, ci unei rețele infinite de copii ale celulei simulate.În mod similar, în direcțiile \(y\) sau \(z\), atunci când aceste limite sunt definite ca fiind periodice. Din punct de vedere numeric, valorile câmpului necesare imediat dincolo de o latură a domeniului sunt preluate de pe latura opusă. Prin urmare, fețele opuse trebuie tratate ca un set pereche. Din punct de vedere fizic, acest lucru înseamnă că soluția nu corespunde unui obiect izolat, ci unei rețele infinite de copii ale celulei simulate.

Condițiile de frontieră periodice sunt utilizate frecvent pentru structuri care se repetă în spațiu, cum ar fi rețelele de difracție, cristalele fotonice, celulele unitare ale metamaterialelor și geometriile periodice ale ghidurilor de undă. Prin modelarea unei singure celule unitare, costul computațional poate fi redus considerabil, menținându-se în același timp reprezentarea comportamentului întregii structuri repetate, cu condiția ca sursa și geometria să fie compatibile cu periodicitatea presupusă.Condițiile de frontieră periodice sunt utilizate frecvent pentru structuri care se repetă în spațiu, cum ar fi rețelele de difracție, cristalele fotonice, celulele unitare ale metamaterialelor și geometriile periodice ale ghidurilor de undă. Prin modelarea unei singure celule unitare, costul computațional poate fi redus considerabil, menținându-se în același timp reprezentarea comportamentului întregii structuri repetate, cu condiția ca sursa și geometria să fie compatibile cu periodicitatea presupusă.

În cazul unor limite periodice, câmpurile care ies dintr-o parte a domeniului de simulare reintră prin partea opusă. Prin urmare, energia nu este absorbită, ci recirculată în interiorul celulei de calcul. Limitele periodice nu ar trebui, prin urmare, să fie utilizate pentru a reprezenta spațiul deschis. Dacă limitele periodice sunt aplicate pe toate fețele regiunii de simulare, nicio energie nu poate părăsi domeniul, iar energia electromagnetică totală se poate acumula în timp. În multe simulări FDTD practice, limitele periodice sunt aplicate, prin urmare, în direcțiile transversale, în timp ce limitele de absorbție, cum ar fi PML, sunt utilizate în direcția de propagare.În cazul unor limite periodice, câmpurile care ies dintr-o parte a domeniului de simulare reintră prin partea opusă. Prin urmare, energia nu este absorbită, ci recirculată în interiorul celulei de calcul. Limitele periodice nu ar trebui, prin urmare, să fie utilizate pentru a reprezenta spațiul deschis. Dacă limitele periodice sunt aplicate pe toate fețele regiunii de simulare, nicio energie nu poate părăsi domeniul, iar energia electromagnetică totală se poate acumula în timp. În multe simulări FDTD practice, limitele periodice sunt aplicate, prin urmare, în direcțiile transversale, în timp ce limitele de absorbție, cum ar fi PML, sunt utilizate în direcția de propagare.

În cazul cel mai general, câmpurile periodice pot include o deplasare de fază între celulele adiacente. Aceasta este descrisă de condiția Bloch.În cazul cel mai general, câmpurile periodice pot include o deplasare de fază între celulele adiacente. Aceasta este descrisă de condiția Bloch.

\[ \mathbf{E}(x+L_x,y,z,t)=\mathbf{E}(x,y,z,t)e^{ik_xL_x}, \] \[ \mathbf{E}(x+L_x,y,z,t)=\mathbf{E}(x,y,z,t)e^{ik_xL_x}, \]

există o relație similară pentru câmpul magnetic. Condiția periodică standard implementată aici corespunde cazului special \(k_x=0\), ceea ce înseamnă că câmpurile se repetă identic pe fețele opuse ale domeniului de simulare.există o relație similară pentru câmpul magnetic. Condiția periodică standard implementată aici corespunde cazului special \(k_x=0\), ceea ce înseamnă că câmpurile se repetă identic pe fețele opuse ale domeniului de simulare.

5. Condiție la limită pentru PML.5. Condiție la limită pentru PML.

Stratul perfect adaptat (PML) reprezintă metoda standard de înaltă performanță pentru definirea unei frontiere absorbante, utilizată în simulările FDTD moderne. Scopul său este de a elimina undele electromagnetice care se propagă spre exterior, cu o reflexie minimă, pe o gamă largă de frecvențe și pentru o varietate mare de unghiuri. În loc să impună o formulă de frontieră într-un singur pas la marginea exterioară, PML introduce un mediu artificial absorbant care înconjoară regiunea fizică a simulării. Undele care intră în acest strat suferă o atenuare, fără a întâmpina o discrepanță bruscă a impedanței la interfață.Stratul perfect adaptat (PML) reprezintă metoda standard de înaltă performanță pentru definirea unei frontiere absorbante, utilizată în simulările FDTD moderne. Scopul său este de a elimina undele electromagnetice care se propagă spre exterior, cu o reflexie minimă, pe o gamă largă de frecvențe și pentru o varietate mare de unghiuri. În loc să impună o formulă de frontieră într-un singur pas la marginea exterioară, PML introduce un mediu artificial absorbant care înconjoară regiunea fizică a simulării. Undele care intră în acest strat suferă o atenuare, fără a întâmpina o discrepanță bruscă a impedanței la interfață.

Ideea principală este că stratul PML este adaptat mediului interior la nivelul planului de intrare, astfel încât o undă incidentă să nu întâmpine o discontinuitate care să genereze, la rândul ei, reflexie. Odată ce unda intră în strat, câmpurile sunt atenuate exponențial. În forma sa continuă, acest lucru poate fi interpretat printr-o dilatare complexă a coordonatelor, de exemplu.Ideea principală este că stratul PML este adaptat mediului interior la nivelul planului de intrare, astfel încât o undă incidentă să nu întâmpine o discontinuitate care să genereze, la rândul ei, reflexie. Odată ce unda intră în strat, câmpurile sunt atenuate exponențial. În forma sa continuă, acest lucru poate fi interpretat printr-o dilatare complexă a coordonatelor, de exemplu.

\[ x \;\rightarrow\; \int_0^x s_x(\xi)\,d\xi, \qquad s_x(\xi)=\kappa_x(\xi)+\frac{\sigma_x(\xi)}{j\omega\varepsilon_0}, \] \[ x \;\rightarrow\; \int_0^x s_x(\xi)\,d\xi, \qquad s_x(\xi)=\kappa_x(\xi)+\frac{\sigma_x(\xi)}{j\omega\varepsilon_0}, \]

cu factori de întindere corespunzători în celelalte direcții. Aici, \(\sigma_x\) reprezintă un profil artificial de conductivitate, iar \(\kappa_x\) este un factor de scalare utilizat în formulările PML cu coordonate întinse. Efectul este că câmpurile care se propagă sunt atenuate pe măsură ce traversează stratul, menținând în același timp o reflexie minimă la interfața cu domeniul fizic.cu factori de întindere corespunzători în celelalte direcții. Aici, \(\sigma_x\) reprezintă un profil artificial de conductivitate, iar \(\kappa_x\) este un factor de scalare utilizat în formulările PML cu coordonate întinse. Efectul este că câmpurile care se propagă sunt atenuate pe măsură ce traversează stratul, menținând în același timp o reflexie minimă la interfața cu domeniul fizic.

În OghmaNano, selectarea PML pentru o anumită suprafață activează acest strat absorbant pe acea parte a regiunii de simulare. Parametrul asociat, care definește adâncimea PML, stabilește numărul de celule ale rețelei alocate stratului. În general, un PML mai gros asigură o atenuare mai puternică, deoarece câmpul are o distanță mai mare pe care să se disipeze. Dacă PML este prea subțire, o parte din energie poate ajunge la limita exterioară și poate fi reflectată. Dacă este suficient de gros, câmpul care iese este atenuat până la o valoare neglijabilă înainte de a ajunge la marginea exterioară.În OghmaNano, selectarea PML pentru o anumită suprafață activează acest strat absorbant pe acea parte a regiunii de simulare. Parametrul asociat, care definește adâncimea PML, stabilește numărul de celule ale rețelei alocate stratului. În general, un PML mai gros asigură o atenuare mai puternică, deoarece câmpul are o distanță mai mare pe care să se disipeze. Dacă PML este prea subțire, o parte din energie poate ajunge la limita exterioară și poate fi reflectată. Dacă este suficient de gros, câmpul care iese este atenuat până la o valoare neglijabilă înainte de a ajunge la marginea exterioară.

O modalitate simplă de a înțelege modul în care grosimea influențează rezultatele este să observăm că o componentă a câmpului din interiorul unui mediu absorbant se diminuează aproximativ proporțional cuO modalitate simplă de a înțelege modul în care grosimea influențează rezultatele este să observăm că o componentă a câmpului din interiorul unui mediu absorbant se diminuează aproximativ proporțional cu

\[ E(d)\sim E(0)\exp(-\alpha d), \] \[ E(d)\sim E(0)\exp(-\alpha d), \]

unde \(d\) reprezintă distanța parcursă în interiorul stratului PML, iar \(\alpha\) este un coeficient de atenuare efectiv, stabilit prin gradarea conductivității. Prin urmare, creșterea numărului de celule PML reduce amplitudinea reziduală care ajunge la limita exterioară. Din punct de vedere practic, adâncimea stratului PML ar trebui să fie suficient de mare, astfel încât reflexiile de la partea posterioară a stratului să fie neglijabile în comparație cu semnalul fizic de interes.unde \(d\) reprezintă distanța parcursă în interiorul stratului PML, iar \(\alpha\) este un coeficient de atenuare efectiv, stabilit prin gradarea conductivității. Prin urmare, creșterea numărului de celule PML reduce amplitudinea reziduală care ajunge la limita exterioară. Din punct de vedere practic, adâncimea stratului PML ar trebui să fie suficient de mare, astfel încât reflexiile de la partea posterioară a stratului să fie neglijabile în comparație cu semnalul fizic de interes.

În general, PML (Perfectly Matched Layer) este condiția de frontieră preferată pentru simulările deschise de fotonică și electromagnetică, inclusiv pentru radiația ghidului de undă, împrăștierea de la obiecte izolate, emisia similară cu cea a unei antene și propagarea impulsurilor tranzitorii. Este mult mai eficientă decât condițiile simple de frontieră absorbantă atunci când câmpurile lovesc frontiera în unghi sau conțin un spectru larg. Din acest motiv, PML este opțiunea implicită în multe modele FDTD (Finite-Difference Time-Domain), unde se așteaptă ca undele să părăsească domeniul de calcul.În general, PML (Perfectly Matched Layer) este condiția de frontieră preferată pentru simulările deschise de fotonică și electromagnetică, inclusiv pentru radiația ghidului de undă, împrăștierea de la obiecte izolate, emisia similară cu cea a unei antene și propagarea impulsurilor tranzitorii. Este mult mai eficientă decât condițiile simple de frontieră absorbantă atunci când câmpurile lovesc frontiera în unghi sau conțin un spectru larg. Din acest motiv, PML este opțiunea implicită în multe modele FDTD (Finite-Difference Time-Domain), unde se așteaptă ca undele să părăsească domeniul de calcul.

Chiar și în cazul utilizării PML, respectarea unor bune practici de modelare rămâne importantă. Stratul absorbant nu trebuie plasat prea aproape de o regiune cu câmp puternic evanescent sau cu rezonanță înaltă, deoarece câmpurile locale care nu se propagă pot interacționa cu materialul absorbant și pot modifica soluția. În general, structura fizică trebuie separată de PML printr-un spațiu liber suficient, astfel încât frontul de undă să se poată forma în mod clar. Folosit în acest mod, PML oferă cea mai bună aproximare în FDTD a unui domeniu exterior deschis, care nu reflectă.Chiar și în cazul utilizării PML, respectarea unor bune practici de modelare rămâne importantă. Stratul absorbant nu trebuie plasat prea aproape de o regiune cu câmp puternic evanescent sau cu rezonanță înaltă, deoarece câmpurile locale care nu se propagă pot interacționa cu materialul absorbant și pot modifica soluția. În general, structura fizică trebuie separată de PML printr-un spațiu liber suficient, astfel încât frontul de undă să se poată forma în mod clar. Folosit în acest mod, PML oferă cea mai bună aproximare în FDTD a unui domeniu exterior deschis, care nu reflectă.