Relația Einstein în contextul difuziei și derivației purtătorilor de sarcină în semiconductori.Relația Einstein în contextul difuziei și derivației purtătorilor de sarcină în semiconductori.
1. Care sunt relațiile lui Einstein?1. Care sunt relațiile lui Einstein?
Într-un semiconductor, purtătorii de sarcină sunt transportați prin două mecanisme: deplasarea cauzată de gradienții din benzile de energie și difuzia cauzată de gradienții din densitatea purtătorilor. Relațiile Einstein leagă mobilitățile și coeficienții de difuzie corespunzători, astfel încât cele două mecanisme se echilibrează corect în echilibrul termic. Ecuațiile de deplasare-difuzie pentru electroni și găuri sunt:Într-un semiconductor, purtătorii de sarcină sunt transportați prin două mecanisme: deplasarea cauzată de gradienții din benzile de energie și difuzia cauzată de gradienții din densitatea purtătorilor. Relațiile Einstein leagă mobilitățile și coeficienții de difuzie corespunzători, astfel încât cele două mecanisme se echilibrează corect în echilibrul termic. Ecuațiile de deplasare-difuzie pentru electroni și găuri sunt:
\[ \begin{aligned} \boldsymbol{J}_n &= \underbrace{\color{red}{\mu_n n\nabla E_c}}_{\text{drift}} + \underbrace{\color{blue}{qD_n\nabla n}}_{\text{diffusion}},\\[5pt] \boldsymbol{J}_p &= \underbrace{\color{red}{\mu_p p\nabla E_v}}_{\text{drift}} - \underbrace{\color{blue}{qD_p\nabla p}}_{\text{diffusion}}. \end{aligned} \] \[ \begin{aligned} \boldsymbol{J}_n &= \underbrace{\color{red}{\mu_n n\nabla E_c}}_{\text{drift}} + \underbrace{\color{blue}{qD_n\nabla n}}_{\text{diffusion}},\\[5pt] \boldsymbol{J}_p &= \underbrace{\color{red}{\mu_p p\nabla E_v}}_{\text{drift}} - \underbrace{\color{blue}{qD_p\nabla p}}_{\text{diffusion}}. \end{aligned} \]
Aici, \(\boldsymbol{J}_n\) și \(\boldsymbol{J}_p\) reprezintă densitățile convenționale ale curenților de electroni și de găuri, \(q\) este sarcina elementară pozitivă, \(n\) și \(p\) sunt densitățile purtătorilor de sarcină liberi, \(\mu_n\) și \(\mu_p\) sunt mobilitățile, iar \(D_n\) și \(D_p\) sunt coeficienții de difuzie. \(E_c\) și \(E_v\) reprezintă energiile de la marginea benzii de conducție și, respectiv, de la marginea benzii de valență, exprimate în jouli, astfel încât gradienții lor înlocuiesc termenul explicit al câmpului electric. Dacă energiile de la marginea benzii sunt stocate în volți (energia împărțită la \(q\)), termenul echivalent de deplasare este \(q\mu_n n\nabla (E_c/q)\), și în mod similar pentru găuri. Expresiile de aici presupun un transport izoterm și o structură de bandă fixă local; gradienții de temperatură și proprietățile materialului care variază spațial necesită o atenție suplimentară. Pentru informații suplimentare, consultați Electrostatică, Mobilitatea purtătorilor de sarcină și Derivarea completă a driftului și a difuziei.Aici, \(\boldsymbol{J}_n\) și \(\boldsymbol{J}_p\) reprezintă densitățile convenționale ale curenților de electroni și de găuri, \(q\) este sarcina elementară pozitivă, \(n\) și \(p\) sunt densitățile purtătorilor de sarcină liberi, \(\mu_n\) și \(\mu_p\) sunt mobilitățile, iar \(D_n\) și \(D_p\) sunt coeficienții de difuzie. \(E_c\) și \(E_v\) reprezintă energiile de la marginea benzii de conducție și, respectiv, de la marginea benzii de valență, exprimate în jouli, astfel încât gradienții lor înlocuiesc termenul explicit al câmpului electric. Dacă energiile de la marginea benzii sunt stocate în volți (energia împărțită la \(q\)), termenul echivalent de deplasare este \(q\mu_n n\nabla (E_c/q)\), și în mod similar pentru găuri. Expresiile de aici presupun un transport izoterm și o structură de bandă fixă local; gradienții de temperatură și proprietățile materialului care variază spațial necesită o atenție suplimentară. Pentru informații suplimentare, consultați Electrostatică, Mobilitatea purtătorilor de sarcină și Derivarea completă a driftului și a difuziei.
În fiecare ecuație sunt prezenți doi termeni. Termenul „derivă roșie” descrie transportul determinat de panta benzii de conducție; termenul „difuzie albastră” descrie transportul determinat de diferențele de densitate. În figura ??, electronii se deplasează în josul pantei benzii de conducție și se acumulează în partea dreaptă. Difuzia îi împinge înapoi spre zona cu densitate mai mică. Deși electronii se deplasează în direcția opusă față de fluxul convențional de electroni, contribuțiile la flux sunt opuse și se anulează în starea de echilibru.În fiecare ecuație sunt prezenți doi termeni. Termenul „derivă roșie” descrie transportul determinat de panta benzii de conducție; termenul „difuzie albastră” descrie transportul determinat de diferențele de densitate. În figura ??, electronii se deplasează în josul pantei benzii de conducție și se acumulează în partea dreaptă. Difuzia îi împinge înapoi spre zona cu densitate mai mică. Deși electronii se deplasează în direcția opusă față de fluxul convențional de electroni, contribuțiile la flux sunt opuse și se anulează în starea de echilibru.
Într-un dispozitiv neiluminat aflat în echilibru termic, care include o joncțiune p–n cu un câmp electric intern, curenții neti de electroni și de găuri trebuie să dispară local:Într-un dispozitiv neiluminat aflat în echilibru termic, care include o joncțiune p–n cu un câmp electric intern, curenții neti de electroni și de găuri trebuie să dispară local:
\[ \boldsymbol{J}_{n,\mathrm{drift}}+\boldsymbol{J}_{n,\mathrm{diff}}=\boldsymbol{0}, \qquad \boldsymbol{J}_{p,\mathrm{drift}}+\boldsymbol{J}_{p,\mathrm{diff}}=\boldsymbol{0}. \] \[ \boldsymbol{J}_{n,\mathrm{drift}}+\boldsymbol{J}_{n,\mathrm{diff}}=\boldsymbol{0}, \qquad \boldsymbol{J}_{p,\mathrm{drift}}+\boldsymbol{J}_{p,\mathrm{diff}}=\boldsymbol{0}. \]
Dacă relațiile lui Einstein sunt inconsistente cu statisticile purtătorilor de sarcină, nu este necesar ca efectele de deplasare și difuzie să se anuleze reciproc: o simulare poate prezice, în acest caz, un curent întunecat fals la tensiune aplicată zero sau o deplasare în curba curentului întunecat în funcție de tensiune, așa cum este ilustrat în Figura ??. Acest lucru este deosebit de grav atunci când se simulează curenți foarte mici. Aplicarea unei tensiuni zero nu implică, în sine, echilibru dacă dispozitivul este iluminat sau este supus altor influențe; afirmația referitoare la curentul zero se aplică aici dispozitivului întunecat, aflat în echilibru termic.Dacă relațiile lui Einstein sunt inconsistente cu statisticile purtătorilor de sarcină, nu este necesar ca efectele de deplasare și difuzie să se anuleze reciproc: o simulare poate prezice, în acest caz, un curent întunecat fals la tensiune aplicată zero sau o deplasare în curba curentului întunecat în funcție de tensiune, așa cum este ilustrat în Figura ??. Acest lucru este deosebit de grav atunci când se simulează curenți foarte mici. Aplicarea unei tensiuni zero nu implică, în sine, echilibru dacă dispozitivul este iluminat sau este supus altor influențe; afirmația referitoare la curentul zero se aplică aici dispozitivului întunecat, aflat în echilibru termic.
În cazul obișnuit, non-degenerat (Boltzmann), relațiile Einstein sunt pur și simplu:În cazul obișnuit, non-degenerat (Boltzmann), relațiile Einstein sunt pur și simplu:
\[ \boxed{D_n=\mu_n\frac{k_BT}{q},\qquad D_p=\mu_p\frac{k_BT}{q}.} \] \[ \boxed{D_n=\mu_n\frac{k_BT}{q},\qquad D_p=\mu_p\frac{k_BT}{q}.} \]
Aici, \(k_B\) reprezintă constanta lui Boltzmann, iar \(T\) reprezintă temperatura absolută. Raportul \(k_BT/q\) este tensiunea termică (aproximativ 25,9 mV la 300 K). Prin urmare, o mobilitate mai mare necesită un coeficient de difuzie proporțional mai mare; cele două nu sunt alegeri independente într-un model coerent al dispozitivului. Secțiunile următoare derivă această expresie și explică ce se modifică în cazul benzilor degenerate sau neparabolice.Aici, \(k_B\) reprezintă constanta lui Boltzmann, iar \(T\) reprezintă temperatura absolută. Raportul \(k_BT/q\) este tensiunea termică (aproximativ 25,9 mV la 300 K). Prin urmare, o mobilitate mai mare necesită un coeficient de difuzie proporțional mai mare; cele două nu sunt alegeri independente într-un model coerent al dispozitivului. Secțiunile următoare derivă această expresie și explică ce se modifică în cazul benzilor degenerate sau neparabolice.
2. O derivare simplă: relația clasică a lui Einstein.2. O derivare simplă: relația clasică a lui Einstein.
Luați în considerare electronii dintr-un semiconductor uniform, izoterm și nedegenerat. În echilibru termic, nivelul Fermi al electronilor \(E_F\) este constant în spațiu, iar densitatea purtătorilor urmează distribuția Boltzmann. Diferența dintre distribuția Boltzmann și distribuția Fermi-Dirac este discutată în Distribuția Fermi-Dirac versus distribuția Maxwell-Boltzmann:Luați în considerare electronii dintr-un semiconductor uniform, izoterm și nedegenerat. În echilibru termic, nivelul Fermi al electronilor \(E_F\) este constant în spațiu, iar densitatea purtătorilor urmează distribuția Boltzmann. Diferența dintre distribuția Boltzmann și distribuția Fermi-Dirac este discutată în Distribuția Fermi-Dirac versus distribuția Maxwell-Boltzmann:
\[ n=N_c\exp\!\left(\frac{E_F-E_c}{k_BT}\right). \] \[ n=N_c\exp\!\left(\frac{E_F-E_c}{k_BT}\right). \]
Aici, \(E_c\) reprezintă limita benzii de conducție, iar \(N_c\) reprezintă densitatea efectivă a stărilor din banda de conducție. Considerând că \(N_c\) și \(T\) sunt constante, calcularea gradientului spațial ne oferă:Aici, \(E_c\) reprezintă limita benzii de conducție, iar \(N_c\) reprezintă densitatea efectivă a stărilor din banda de conducție. Considerând că \(N_c\) și \(T\) sunt constante, calcularea gradientului spațial ne oferă:
\[ \nabla n=-\frac{n}{k_BT}\nabla E_c. \] \[ \nabla n=-\frac{n}{k_BT}\nabla E_c. \]
Înlocuind direct acest gradient de densitate în ecuația curentului electronic, folosind notația gradientului benzii de conducție, obținem:Înlocuind direct acest gradient de densitate în ecuația curentului electronic, folosind notația gradientului benzii de conducție, obținem:
\[ \boldsymbol{J}_n =\mu_n n\nabla E_c+qD_n\nabla n =\mu_n n\nabla E_c-qD_n\frac{n}{k_BT}\nabla E_c =n\nabla E_c\left(\mu_n-\frac{qD_n}{k_BT}\right). \] \[ \boldsymbol{J}_n =\mu_n n\nabla E_c+qD_n\nabla n =\mu_n n\nabla E_c-qD_n\frac{n}{k_BT}\nabla E_c =n\nabla E_c\left(\mu_n-\frac{qD_n}{k_BT}\right). \]
Deoarece curentul de echilibru trebuie să fie nul chiar și în zonele în care există un câmp electric preexistent, expresia dintre paranteze trebuie să fie egală cu zero. Prin urmare,Deoarece curentul de echilibru trebuie să fie nul chiar și în zonele în care există un câmp electric preexistent, expresia dintre paranteze trebuie să fie egală cu zero. Prin urmare,
\[ \boxed{D_n=\mu_n\frac{k_BT}{q}.} \] \[ \boxed{D_n=\mu_n\frac{k_BT}{q}.} \]
Repetarea argumentului referitor la găuri conduce la \(D_p=\mu_p k_BT/q\). Aceasta este relația clasică binecunoscută a lui Einstein. De obicei, este derivată folosind benzi parabolice, dar aproximarea decisivă aici este statistica purtătorilor de sarcină Boltzmann (nedegenerată): concentrația purtătorilor este suficient de scăzută, astfel încât ocuparea stărilor disponibile este redusă.Repetarea argumentului referitor la găuri conduce la \(D_p=\mu_p k_BT/q\). Aceasta este relația clasică binecunoscută a lui Einstein. De obicei, este derivată folosind benzi parabolice, dar aproximarea decisivă aici este statistica purtătorilor de sarcină Boltzmann (nedegenerată): concentrația purtătorilor este suficient de scăzută, astfel încât ocuparea stărilor disponibile este redusă.
3. Relația generalizată Einstein.3. Relația generalizată Einstein.
Rezultatul simplu nu este întotdeauna valabil. În materialele puternic dopate sau atunci când nivelul Fermi se apropie de o bandă sau intră în aceasta, purtătorii de sarcină respectă statisticile Fermi-Dirac, și nu aproximarea Boltzmann. În acest caz, densitatea purtătorilor nu mai este o funcție exponențială simplă a nivelului Fermi. Densitatea stărilor poate fi, de asemenea, neparabolică, dezordonată sau obținută numeric printr-un calcul al structurii de bandă. Calculul densității purtătorilor este descris în Densitatea purtătorilor de sarcină.Rezultatul simplu nu este întotdeauna valabil. În materialele puternic dopate sau atunci când nivelul Fermi se apropie de o bandă sau intră în aceasta, purtătorii de sarcină respectă statisticile Fermi-Dirac, și nu aproximarea Boltzmann. În acest caz, densitatea purtătorilor nu mai este o funcție exponențială simplă a nivelului Fermi. Densitatea stărilor poate fi, de asemenea, neparabolică, dezordonată sau obținută numeric printr-un calcul al structurii de bandă. Calculul densității purtătorilor este descris în Densitatea purtătorilor de sarcină.
Permitem ca densitatea electronică să depindă de diferența de energie \(\xi_n=E_{Fn}-E_c\), la o temperatură fixă și menținând densitatea locală a stărilor constantă: \(n=n(\xi_n,T)\). Nivelul cvasi-Fermi al electronilor \(E_{Fn}\) este constant în starea de echilibru. Prin urmare, calcularea gradientului spațial ne oferă:Permitem ca densitatea electronică să depindă de diferența de energie \(\xi_n=E_{Fn}-E_c\), la o temperatură fixă și menținând densitatea locală a stărilor constantă: \(n=n(\xi_n,T)\). Nivelul cvasi-Fermi al electronilor \(E_{Fn}\) este constant în starea de echilibru. Prin urmare, calcularea gradientului spațial ne oferă:
\[ \nabla n =\left.\frac{\partial n}{\partial\xi_n}\right|_T (\nabla E_{Fn}-\nabla E_c) =-\left.\frac{\partial n}{\partial\xi_n}\right|_T\nabla E_c. \] \[ \nabla n =\left.\frac{\partial n}{\partial\xi_n}\right|_T (\nabla E_{Fn}-\nabla E_c) =-\left.\frac{\partial n}{\partial\xi_n}\right|_T\nabla E_c. \]
Înlocuind acest rezultat în ecuația actuală și impunând condiția ca curentul de echilibru să fie zero, obținem relația generalizată Einstein:Înlocuind acest rezultat în ecuația actuală și impunând condiția ca curentul de echilibru să fie zero, obținem relația generalizată Einstein:
\[ \boxed{ \frac{D_n}{\mu_n} =\frac{n}{q\left(\partial n/\partial\xi_n\right)_T} =\frac{1}{q}\left(\frac{\partial\xi_n}{\partial\ln n}\right)_T. } \] \[ \boxed{ \frac{D_n}{\mu_n} =\frac{n}{q\left(\partial n/\partial\xi_n\right)_T} =\frac{1}{q}\left(\frac{\partial\xi_n}{\partial\ln n}\right)_T. } \]
Pentru găuri, se definește \(\xi_p=E_v-E_{Fp}\), care crește odată cu numărul de găuri. Apoi, relația echivalentă este:Pentru găuri, se definește \(\xi_p=E_v-E_{Fp}\), care crește odată cu numărul de găuri. Apoi, relația echivalentă este:
\[ \boxed{ \frac{D_p}{\mu_p} =\frac{p}{q\left(\partial p/\partial\xi_p\right)_T}. } \] \[ \boxed{ \frac{D_p}{\mu_p} =\frac{p}{q\left(\partial p/\partial\xi_p\right)_T}. } \]
Aceste ecuații au o interpretare fizică utilă: derivata ne arată cât de ușor se modifică concentrația purtătorilor de sarcină atunci când potențialul lor chimic se modifică. O modificare mare a densității, cauzată de o modificare mică a energiei quasi-Fermi, înseamnă o derivată mare și un \(D/\mu\) mai mic. Dacă stările se umplu și densitatea răspunde într-un mod mai puțin pronunțat, raportul crește. Astfel, relația Einstein este o proprietate a statisticilor purtătorilor de sarcină și a densității stărilor, și nu doar un factor numeric care multiplică mobilitatea.Aceste ecuații au o interpretare fizică utilă: derivata ne arată cât de ușor se modifică concentrația purtătorilor de sarcină atunci când potențialul lor chimic se modifică. O modificare mare a densității, cauzată de o modificare mică a energiei quasi-Fermi, înseamnă o derivată mare și un \(D/\mu\) mai mic. Dacă stările se umplu și densitatea răspunde într-un mod mai puțin pronunțat, raportul crește. Astfel, relația Einstein este o proprietate a statisticilor purtătorilor de sarcină și a densității stărilor, și nu doar un factor numeric care multiplică mobilitatea.
Pentru o densitate arbitrară a stărilor în banda de conducție \(g_c(E)\), densitatea electronilor poate fi calculată astfel:Pentru o densitate arbitrară a stărilor în banda de conducție \(g_c(E)\), densitatea electronilor poate fi calculată astfel:
\[ n=\int_{E_c}^{\infty}g_c(E) \frac{1}{1+\exp[(E-E_{Fn})/(k_BT)]}\,dE. \] \[ n=\int_{E_c}^{\infty}g_c(E) \frac{1}{1+\exp[(E-E_{Fn})/(k_BT)]}\,dE. \]
La o structură de bandă și o temperatură fixe, derivata acesteia poate fi calculată pe baza acelorași stări:La o structură de bandă și o temperatură fixe, derivata acesteia poate fi calculată pe baza acelorași stări:
\[ \left.\frac{\partial n}{\partial E_{Fn}}\right|_T =\frac{1}{k_BT}\int_{E_c}^{\infty}g_c(E)f(E)[1-f(E)]\,dE, \qquad f(E)=\frac{1}{1+\exp[(E-E_{Fn})/(k_BT)]}. \] \[ \left.\frac{\partial n}{\partial E_{Fn}}\right|_T =\frac{1}{k_BT}\int_{E_c}^{\infty}g_c(E)f(E)[1-f(E)]\,dE, \qquad f(E)=\frac{1}{1+\exp[(E-E_{Fn})/(k_BT)]}. \]
Deoarece \(\partial\xi_n/\partial E_{Fn}=1\) este fixat la \(E_c\), această derivată poate fi utilizată direct în relația generalizată Einstein. Această abordare funcționează, de asemenea, și cu o densitate numerică a stărilor care nu este parabolică. Pentru găuri, utilizați densitatea corespunzătoare a stărilor din banda de valență și ocuparea găurilor \(1-f\), calculând derivata în raport cu \(E_v-E_{Fp}\).Deoarece \(\partial\xi_n/\partial E_{Fn}=1\) este fixat la \(E_c\), această derivată poate fi utilizată direct în relația generalizată Einstein. Această abordare funcționează, de asemenea, și cu o densitate numerică a stărilor care nu este parabolică. Pentru găuri, utilizați densitatea corespunzătoare a stărilor din banda de valență și ocuparea găurilor \(1-f\), calculând derivata în raport cu \(E_v-E_{Fp}\).
4. Benzi parabolice: Obținerea rezultatului clasic.4. Benzi parabolice: Obținerea rezultatului clasic.
Pentru o bandă parabolică tridimensională, densitatea electronilor poate fi exprimată sub forma unei integrale Fermi–Dirac:Pentru o bandă parabolică tridimensională, densitatea electronilor poate fi exprimată sub forma unei integrale Fermi–Dirac:
\[ n=N_c F_{1/2}(\eta_n), \qquad \eta_n=\frac{E_{Fn}-E_c}{k_BT}. \] \[ n=N_c F_{1/2}(\eta_n), \qquad \eta_n=\frac{E_{Fn}-E_c}{k_BT}. \]
Noi folosim definiția normalizată \(F_j(\eta)=\Gamma(j+1)^{-1} \int_0^\infty x^j/[1+\exp(x-\eta)]\,dx\). Folosind \(dF_{1/2}/d\eta=F_{-1/2}\), relația generalizată Einstein devine:Noi folosim definiția normalizată \(F_j(\eta)=\Gamma(j+1)^{-1} \int_0^\infty x^j/[1+\exp(x-\eta)]\,dx\). Folosind \(dF_{1/2}/d\eta=F_{-1/2}\), relația generalizată Einstein devine:
\[ \boxed{ \frac{D_n}{\mu_n} =\frac{k_BT}{q} \frac{F_{1/2}(\eta_n)}{F_{-1/2}(\eta_n)}. } \] \[ \boxed{ \frac{D_n}{\mu_n} =\frac{k_BT}{q} \frac{F_{1/2}(\eta_n)}{F_{-1/2}(\eta_n)}. } \]
O ecuație similară se aplică și în cazul golurilor cu \(\eta_p=(E_v-E_{Fp})/(k_BT)\). Acest rezultat este valabil pentru o bandă parabolică tridimensională, chiar și atunci când aceasta este degenerată. Raportul dintre integralele Fermi–Dirac ține cont de efectul ocupării stărilor.O ecuație similară se aplică și în cazul golurilor cu \(\eta_p=(E_v-E_{Fp})/(k_BT)\). Acest rezultat este valabil pentru o bandă parabolică tridimensională, chiar și atunci când aceasta este degenerată. Raportul dintre integralele Fermi–Dirac ține cont de efectul ocupării stărilor.
În cazul limitei non-degenerate, în care \(\eta_n\ll-1\), ambele integrale Fermi–Dirac converg către \(\exp(\eta_n)\). Prin urmare,În cazul limitei non-degenerate, în care \(\eta_n\ll-1\), ambele integrale Fermi–Dirac converg către \(\exp(\eta_n)\). Prin urmare,
\[ \frac{F_{1/2}(\eta_n)}{F_{-1/2}(\eta_n)}\longrightarrow 1, \qquad \boxed{\frac{D_n}{\mu_n}\longrightarrow\frac{k_BT}{q}.} \] \[ \frac{F_{1/2}(\eta_n)}{F_{-1/2}(\eta_n)}\longrightarrow 1, \qquad \boxed{\frac{D_n}{\mu_n}\longrightarrow\frac{k_BT}{q}.} \]
Acest lucru arată cu exactitate de unde provine expresia cunoscută. O bandă parabolică singură nu este suficientă: pentru a obține \(D/\mu=k_BT/q\), purtătorii trebuie să fie și ei nedegenerați. Într-o bandă parabolică degenerată, este necesară corecția Fermi–Dirac; pentru o bandă generală, neparabolică, expresia derivatei densității este, de obicei, punctul de plecare mai util.Acest lucru arată cu exactitate de unde provine expresia cunoscută. O bandă parabolică singură nu este suficientă: pentru a obține \(D/\mu=k_BT/q\), purtătorii trebuie să fie și ei nedegenerați. Într-o bandă parabolică degenerată, este necesară corecția Fermi–Dirac; pentru o bandă generală, neparabolică, expresia derivatei densității este, de obicei, punctul de plecare mai util.
5. Presiunea purtătoare: o altă modalitate de a înțelege difuzia.5. Presiunea purtătoare: o altă modalitate de a înțelege difuzia.
Există o altă modalitate utilă de a înțelege de unde provine termenul de difuzie. În ecuația de echilibru a impulsului, derivată din ecuația de transport Boltzmann, purtătorii exercită o presiune deoarece au o distribuție a vitezelor și a impulsurilor. Un gradient în această presiune a purtătorilor generează o forță care determină deplasarea purtătorilor din zonele cu presiune mai mare către zonele cu presiune mai mică. Aceasta este originea microscopică a difuziei. Consultați Derivarea ecuației de transport Boltzmann pentru a vedea legătura cu echilibrul impulsului.Există o altă modalitate utilă de a înțelege de unde provine termenul de difuzie. În ecuația de echilibru a impulsului, derivată din ecuația de transport Boltzmann, purtătorii exercită o presiune deoarece au o distribuție a vitezelor și a impulsurilor. Un gradient în această presiune a purtătorilor generează o forță care determină deplasarea purtătorilor din zonele cu presiune mai mare către zonele cu presiune mai mică. Aceasta este originea microscopică a difuziei. Consultați Derivarea ecuației de transport Boltzmann pentru a vedea legătura cu echilibrul impulsului.
Pentru o bandă de conducție parabolică tridimensională izotropă, definiți presiunea electronilor \(P_n\) prin:Pentru o bandă de conducție parabolică tridimensională izotropă, definiți presiunea electronilor \(P_n\) prin:
\[ P_n=\frac{2}{3}\int_{E_c}^{\infty}(E-E_c)g_c(E)f(E)\,dE. \] \[ P_n=\frac{2}{3}\int_{E_c}^{\infty}(E-E_c)g_c(E)f(E)\,dE. \]
Aici, \(g_c(E)\) reprezintă densitatea stărilor în banda de conducție, iar \(f(E)\) reprezintă probabilitatea de ocupare. Factorul \(2/3\) rezultă din dispersia parabolică în trei dimensiuni. În limita clasică, non-degenerată, aceasta devine expresia binecunoscută a gazului ideal.Aici, \(g_c(E)\) reprezintă densitatea stărilor în banda de conducție, iar \(f(E)\) reprezintă probabilitatea de ocupare. Factorul \(2/3\) rezultă din dispersia parabolică în trei dimensiuni. În limita clasică, non-degenerată, aceasta devine expresia binecunoscută a gazului ideal.
\[ P_n=nk_BT. \] \[ P_n=nk_BT. \]
În cazul unui material omogen, cu temperatură uniformă, curentul electronic poate fi, prin urmare, exprimat utilizând un gradient de presiune în loc de un gradient de densitate:În cazul unui material omogen, cu temperatură uniformă, curentul electronic poate fi, prin urmare, exprimat utilizând un gradient de presiune în loc de un gradient de densitate:
\[ \boldsymbol{J}_n=\mu_n n\nabla E_c+\mu_n\nabla P_n =\mu_n n\nabla E_c+qD_n\nabla n. \] \[ \boldsymbol{J}_n=\mu_n n\nabla E_c+\mu_n\nabla P_n =\mu_n n\nabla E_c+qD_n\nabla n. \]
Comparând cei doi termeni de difuzie, se observă că factorul relevant este viteza cu care se modifică presiunea în funcție de densitatea purtătorilor, și nu doar presiunea împărțită la densitate:Comparând cei doi termeni de difuzie, se observă că factorul relevant este viteza cu care se modifică presiunea în funcție de densitatea purtătorilor, și nu doar presiunea împărțită la densitate:
\[ \boxed{\frac{D_n}{\mu_n}=\frac{1}{q}\left(\frac{\partial P_n}{\partial n}\right)_T.} \] \[ \boxed{\frac{D_n}{\mu_n}=\frac{1}{q}\left(\frac{\partial P_n}{\partial n}\right)_T.} \]
Deoarece \(P_n=nk_BT\) în limita Boltzmann, \(\partial P_n/\partial n=k_BT\), rezultă imediat relația clasică Einstein. Când gazul de electroni devine degenerat, presiunea nu mai crește liniar cu densitatea. Pentru o bandă parabolică tridimensională, utilizând aceleași integrale Fermi–Dirac normalizate ca mai sus, obținem:Deoarece \(P_n=nk_BT\) în limita Boltzmann, \(\partial P_n/\partial n=k_BT\), rezultă imediat relația clasică Einstein. Când gazul de electroni devine degenerat, presiunea nu mai crește liniar cu densitatea. Pentru o bandă parabolică tridimensională, utilizând aceleași integrale Fermi–Dirac normalizate ca mai sus, obținem:
\[ P_n=N_c k_BT F_{3/2}(\eta_n),\qquad \frac{\partial P_n}{\partial n} =k_BT\frac{F_{1/2}(\eta_n)}{F_{-1/2}(\eta_n)}. \] \[ P_n=N_c k_BT F_{3/2}(\eta_n),\qquad \frac{\partial P_n}{\partial n} =k_BT\frac{F_{1/2}(\eta_n)}{F_{-1/2}(\eta_n)}. \]
Aceasta reproduce exact relația generalizată Einstein derivată în secțiunea 4. Este important să nu se confunde \(P_n/n=k_BT F_{3/2}(\eta_n)/F_{1/2}(\eta_n)\) cu \(\partial P_n/\partial n\): ele sunt egale doar în limita clasică. Pentru benzile neparabolice, presiunea necesită o abordare mai generală, dependentă de viteză și de structura benzilor; derivata densității purtătorilor din secțiunea 3 este, de obicei, o modalitate mai convenabilă de a calcula relația Einstein într-un model coerent de drift-difuzie.Aceasta reproduce exact relația generalizată Einstein derivată în secțiunea 4. Este important să nu se confunde \(P_n/n=k_BT F_{3/2}(\eta_n)/F_{1/2}(\eta_n)\) cu \(\partial P_n/\partial n\): ele sunt egale doar în limita clasică. Pentru benzile neparabolice, presiunea necesită o abordare mai generală, dependentă de viteză și de structura benzilor; derivata densității purtătorilor din secțiunea 3 este, de obicei, o modalitate mai convenabilă de a calcula relația Einstein într-un model coerent de drift-difuzie.
6. Precizia numerică: evitarea curenților de echilibru eronați.6. Precizia numerică: evitarea curenților de echilibru eronați.
Într-un simulator de tip drift-difuzie, relația generalizată Einstein poate fi exprimată cu ușurință, dar evaluarea sa precisă poate fi dificilă. Principala provocare constă în calcularea derivatei densității purtătorilor de sarcină în raport cu energia quasi-Fermi. O aproximare comună este utilizarea diferențelor finite:Într-un simulator de tip drift-difuzie, relația generalizată Einstein poate fi exprimată cu ușurință, dar evaluarea sa precisă poate fi dificilă. Principala provocare constă în calcularea derivatei densității purtătorilor de sarcină în raport cu energia quasi-Fermi. O aproximare comună este utilizarea diferențelor finite:
\[ \frac{\partial n}{\partial E_{Fn}} \approx\frac{n(E_{Fn}+\Delta E)-n(E_{Fn}-\Delta E)}{2\Delta E}. \] \[ \frac{\partial n}{\partial E_{Fn}} \approx\frac{n(E_{Fn}+\Delta E)-n(E_{Fn}-\Delta E)}{2\Delta E}. \]
Dacă \(\Delta E\) este prea mare, derivata este inexactă din cauza erorii de trunchiere. Dacă este prea mică, se scad două densități de purtători aproape egale, ceea ce poate amplifica eroarea de rotunjire a numerelor în virgulă mobilă sau zgomotul numeric în calculele structurii de bandă și ale densității de stări. Eroarea rezultată este apoi amplificată la formarea lui \(D/\mu=n/[q(\partial n/\partial E_{Fn})]\), în special în zonele în care derivata este mică.Dacă \(\Delta E\) este prea mare, derivata este inexactă din cauza erorii de trunchiere. Dacă este prea mică, se scad două densități de purtători aproape egale, ceea ce poate amplifica eroarea de rotunjire a numerelor în virgulă mobilă sau zgomotul numeric în calculele structurii de bandă și ale densității de stări. Eroarea rezultată este apoi amplificată la formarea lui \(D/\mu=n/[q(\partial n/\partial E_{Fn})]\), în special în zonele în care derivata este mică.
Chiar și o eroare relativă mică poate avea importanță, deoarece, în starea de echilibru, curenții de deplasare și de difuzie pot fi ambii semnificativi, în timp ce suma lor ar trebui să fie exact zero. O discrepanță mică poate lăsa în urmă un curent rezidual fals. Acest lucru poate fi deosebit de vizibil în simulările care implică benzi neparabolice, densități numerice de stări, densități mici de purtători sau heterostructuri cu variații puternice.Chiar și o eroare relativă mică poate avea importanță, deoarece, în starea de echilibru, curenții de deplasare și de difuzie pot fi ambii semnificativi, în timp ce suma lor ar trebui să fie exact zero. O discrepanță mică poate lăsa în urmă un curent rezidual fals. Acest lucru poate fi deosebit de vizibil în simulările care implică benzi neparabolice, densități numerice de stări, densități mici de purtători sau heterostructuri cu variații puternice.
Atunci când este posibil, este de preferat să se determine funcția de ocupare în mod analitic, în cadrul integralei densității de stări, așa cum se face în secțiunea 3, în loc să se utilizeze metoda diferențelor finite aplicată la două densități calculate separat. Pentru purtători cu concentrație foarte scăzută, utilizați o expresie stabilă, valabilă în limita lui Boltzmann, atunci când este cazul. De asemenea, este important să se utilizeze o integrare numerică consistentă, statistici ale purtătorilor, convenții privind marginea benzii și discretizarea driftului și a difuziei.Atunci când este posibil, este de preferat să se determine funcția de ocupare în mod analitic, în cadrul integralei densității de stări, așa cum se face în secțiunea 3, în loc să se utilizeze metoda diferențelor finite aplicată la două densități calculate separat. Pentru purtători cu concentrație foarte scăzută, utilizați o expresie stabilă, valabilă în limita lui Boltzmann, atunci când este cazul. De asemenea, este important să se utilizeze o integrare numerică consistentă, statistici ale purtătorilor, convenții privind marginea benzii și discretizarea driftului și a difuziei.
În cele din urmă, este necesară o relație corectă Einstein, dar aceasta nu este suficientă, luată singură, pentru a elimina curenții paraziți: discretizarea spațială trebuie să mențină, de asemenea, echilibrul. În special, discretizările fluxului ar trebui să respecte nivelurile Fermi constante în echilibru; o schemă care menține echilibrul, cum ar fi Scharfetter–Gummel, este utilizată în mod obișnuit pentru driftul și difuzia clasice. O verificare practică a simulatorului este să se efectueze o simulare de echilibru în condiții de întuneric și fără polarizare și să se confirme că curenții de electroni și găuri dispar în întregul dispozitiv, până la toleranța numerică necesară, inclusiv la nivelul interfețelor materialelor. Pentru tratarea joncțiunilor și a decalajelor de bandă, consultați Interfaces și The built-in potential.În cele din urmă, este necesară o relație corectă Einstein, dar aceasta nu este suficientă, luată singură, pentru a elimina curenții paraziți: discretizarea spațială trebuie să mențină, de asemenea, echilibrul. În special, discretizările fluxului ar trebui să respecte nivelurile Fermi constante în echilibru; o schemă care menține echilibrul, cum ar fi Scharfetter–Gummel, este utilizată în mod obișnuit pentru driftul și difuzia clasice. O verificare practică a simulatorului este să se efectueze o simulare de echilibru în condiții de întuneric și fără polarizare și să se confirme că curenții de electroni și găuri dispar în întregul dispozitiv, până la toleranța numerică necesară, inclusiv la nivelul interfețelor materialelor. Pentru tratarea joncțiunilor și a decalajelor de bandă, consultați Interfaces și The built-in potential.
Lecția principală este simplă: relația Einstein este cea care asigură coerența termodinamică a descrierilor privind deplasarea și difuzia. Forma sa clasică, bine cunoscută, este ușor de utilizat, dar statisticile mai generale ale purtătorilor de sarcină necesită o relație corespunzător de generală și precisă din punct de vedere numeric. Cadrul mai larg al transportului este dezvoltat în Derivarea de la ecuația Boltzmann la ecuațiile de deplasare-difuzie.Lecția principală este simplă: relația Einstein este cea care asigură coerența termodinamică a descrierilor privind deplasarea și difuzia. Forma sa clasică, bine cunoscută, este ușor de utilizat, dar statisticile mai generale ale purtătorilor de sarcină necesită o relație corespunzător de generală și precisă din punct de vedere numeric. Cadrul mai larg al transportului este dezvoltat în Derivarea de la ecuația Boltzmann la ecuațiile de deplasare-difuzie.
👉 Următorul pas: Acum, continuați cu Calcularea densității purtătorilor de sarcină.👉 Următorul pas: Acum, continuați cu Calcularea densității purtătorilor de sarcină.